Slide

Stiri: Companii

Investiție de 2 milioane de euro, în cadrul Hotelului Internațional din Sinaia

24.10.2016

Hotelul Internaţional din Sinaia investeşte peste 2 milioane de euro în extinderea şi modernizarea zonei de Spa şi într-o nouă parcare. Astfel, compania a aprobat încă de anul trecut construirea unui nou centru Spa şi modernizarea actualei zone de Spa, precum şi construirea unei noi parcări din fonduri proprii.

Zona de Spa, după finalizarea investiţiei, va cuprinde o piscină cu apă dulce, una cu apă sărată, o saună umedă şi una uscată, două jacuzzi-uri, un Jacuzzi exterior, iar zona de şezlonguri va fi amenajată inclusiv afară pe perioada verii.

Noul Centru Spa va avea şi o zonă VIP cu un Jacuzzi cu două fotolii cu jeturi de aer, saună uscată, saună umedă, o micro salină, două cabinete de masaj şi un cabinet cu duș Vichy.

Acţionarii SC Internaţional SA au aprobat această investiţie la propunerea Consiliului de Administraţie care a arătat faptul că în ultimii 3 ani de zile gradul de ocupare cu turişti din segmentul leisure a înregistrat o creştere de peste 30%.

De asemenea, investiţia în noua parcare a fost realizată la începutul anului 2016 şi a fost deja finalizată având o capacitate de 110 de locuri.

”Centrul SPA va fi operaţional integral în primul trimestru din anul 2017, dar speră ca până de Crăciun clienţii hotelului să poată folosi şi piscină cu apă sărată, chiar dacă zona VIP nu va fi încă gata. Modernizarea zonei de Spa existente va fi finalizată integral la 1 Decembrie anul curent. De asemenea acest centru Spa nou va fi cel mai mare centru Spa de pe Valea Prahovei şi va oferi clienţilor săi o piscină cu apă sărată care ajută la prevenirea şi tratarea mai multor afecţiuni”, a afirmat Marius Vînătoru, director de marketing.

Hotelul Internaţional din Sinaia are 180 de camere, 3 restaurante, 11 săli de conferinţă, zonă de entertainment cu bowling şi biliard şi o zonă de Beauty.

Cifra de afaceri netă în anul 2015 a hotelului a ajuns la de aproape 18 milioane de lei în creştere cu 14% faţă de 2014, iar în 2016 se prognozează o creştere de 15% a cifrei de afaceri nete faţă de anul trecut.