Star Transmission, filiala Daimler din România, a inaugurat vineri lucrările de construcţie la o nouă fabrică de montaj cutii de viteze de la Sebeş, judeţul Alba. În noua fabrică se va monta, începând cu anul 2016, cutia de viteză automată în 9 trepte 9G-TRONIC.
Investițiile de la Sebeș se ridică la peste 300 de milioane de euro, iar extinderea capacității de producție va crea 500 de noi locuri de muncă.
Ceremonia oficială a avut loc în prezenţa prim-ministrului Victor Ponta, a ambasadorului Germaniei în România, Werner Hans Lauk, precum şi a numeroși reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale.
„Capacitățile suplimentare pentru montaj în Sebeș completează în mod optim producția de la fabrica Mercedes-Benz Untertürkheim. Acestea reprezintă și un factor de contribuție important la profitabilitatea fabricației noastre interne de lungă tradiție. Prin această investiție vom satisface cu succes cererea în continuă creștere de cutii de viteză automate.”, a declarat Markus Schäfer, membru al Consiliului de administrație al diviziei Mercedes-Benz Cars, Managementul Producției și Furnizorilor.
De asemenea. Victor Ponta a precizat că venirea Daimler în România este o veste bună, care demonstrează drumul bun pe care ne aflăm, iar prin construcția acestei noi unități de producție, Daimler continuă investițiile în România, confirmând astfel evoluția pe care economia românească a avut-o în 2013.
”Măsurile pe care le-am luat, de consolidare fiscală și de stimulare a economiei, au creat un mediu investițional atractiv, iar acest lucru este demonstrat de faptul că Daimler își continuă proiectul aici. România a avut în ultimul an o creştere importantă în industria auto europeană şi am reuşit să intrăm în top 10 al producătorilor auto de pe continent. Este un domeniu de tradiţie, pe care dorim să îl consolidăm în continuare. O astfel de investiție nu face decât să atragă după sine alte investiții, contribuind la crearea de noi locuri de muncă și la creșterea nivelului de trai al populației.”, a continuat primul ministrul.