Stiri: Logistica

Investiţie de 42 milioane de euro în Portul Constanţa

23.10.2017

Chimpex S.A., unul dintre cei mai importanţi operatori din portul Constanța, şi-a extins infrastructura prin finalizarea construcţiei unui nou terminal de cereale cu o capacitate de stocare de 200.000 de tone. Investiția se ridică la peste 42 milioane euro şi face parte dintr-un amplu plan de modernizare, prin asigurarea echilibrului perfect ȋntre eficientizarea activităţii companiei şi respectarea normelor atât din ţara noastră, cât și din țările partenere.

Investiţia este parte a angajamentului continuu Chimpex – Ameropa de a oferi servicii de înaltă calitate clienţilor săi, de a proteja mediul înconjurător, dar şi de a asigura un mediu de lucru sigur pentru angajaţii săi.

Terminalul este amplasat ȋn Molul IV din Portul Constanţa, Dana 55 şi are o capacitate de procesare de peste 3,5 milioane de tone de cereale pe an (grâu, orz, porumb, rapiță, floarea soarelui, etc.). Terminalul este complet automatizat și permite descărcarea simultană a cerealelor din tren, camioane și barje și ȋncărcarea acestora ȋn vase de tip Panamax de până la 100.000 tone (limita maximă permisă ȋn Portul Constanța). Alte facilități oferite de noua construcţie sunt: aerisire și monitorizare constantă printr- un sistem electromecanic dedicat, ajustări la ȋncărcare și descărcare şi sistem de operare ecologic, dust-free.

În plus, pe termen lung, Chimpex are ȋn plan dezvoltarea parteneriatelor pe plan local și internaţional, contribuind major la afirmarea poziţiei de top a României ȋn sectorul de comerţ internaţional cu cereale.