Investitii E-Distributie Muntenia

E-Distribuţie Muntenia: Investiţii de 230 milioane de lei în 2020

29.12.2020

Investiţii E-Distribuţie Muntenia. Operatorul de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel a investit anul acesta aproape 230 milioane de lei în digitalizare și în modernizarea echipamentelor și rețelelor de energie electrică din județele Ilfov, Giurgiu și din Municipiul București. Din investițiile actuale prevăzute, peste 60 milioane de lei au fost alocați pentru linii de 110 KV și stații de transformare, 73 de milioane de lei pentru linii de medie și de joasă tensiune, 30 de milioane de lei în puncte de alimentare și posturi de transformare și aproximativ 40 de milioane de lei în echipamente de măsurare.

Investiţii E-Distribuţie Muntenia. Contoare inteligente

În București, Giurgiu și Ilfov, E-Distribuție Muntenia a programat pentru 2020 instalarea a aproximativ 80.000 de contoare inteligente. Per total, cele trei companii românești de distribuție ale grupului Enel au prevăzut pentru acest an instalarea a peste 170.000 de contoare inteligente în zonele în care își desfășoară activitatea. Investiția se ridică la peste 56 de milioane de lei. Numărul clienților Enel care beneficiază de această tehnologie urmează să ajungă la 900.000.

“Siguranța în alimentarea clienților noștri reprezintă o prioritate pentru noi. Programele de investiții derulate de E-Distribuție Muntenia au condus la îmbunătățiri ale calității, rezilienței și eficienței sistemului de distribuție. Acestea cresc fiabilitatea instalațiilor, îmbunătățesc calitatea serviciului de distribuție și asigură necesarul de putere atât pentru consumatorii existenți, cât și pentru noile cereri de racordare. Sunt implementate proiecte complexe de modernizare, de amplificare a puterii instalate și de introducere în sistemul de telecontrol a stațiilor de transformare, de înlocuire a liniilor electrice aeriene sau subterane pentru alinierea la standardele în vigoare”, a declarat Gino Celentano, director general al E-Distribuție Muntenia, Banat și Dobrogea.

Investiţii E-Distribuţie Muntenia. Staţii de transformare modernizate

În urma investițiilor în București, 12 stații de transformare sunt modernizate în beneficiul a 280.000 de clienți rezidențiali și industriali. Printre acestea se numără extinderea conexiunii la stația 110/20 kV Mașini Grele. Este vorba de un proiect ce asigură creșterea flexibilității în alimentare pentru:

  • noile zone rezidențiale din Sectorul 4
  • comunele Berceni, Jilava precum și din Popești-Leordeni

De asemenea, lucrările de extindere și amplificare a stației de transformare Laromet asigură stabilitatea în funcționarea acesteia, în alimentarea a 5.900 de clienți casnici și industriali din sectorul 1 al Capitalei, precum și garantarea posibilității de racordare pentru noi consumatori. Totodată, modificarea schemei de funcționare a stației de transformare mărește siguranța în alimentarea cu energie electrică a magistralei de metrou M4 Gara Basarab-Parc Bazilescu. Investiția derulată include lucrări atât pe partea electrică, cât și pe partea de construcții. Valoarea acesteia depăşeste 7.000.000 de lei.

Investiţii E-Distribuţie Muntenia. Modernizarea liniilor electrice

Pe lângă proiectele legate de stațiile de transformare, au fost implementate și proiecte de modernizare a liniilor electrice aeriene sau subterane de înaltă tensiune din București, din județele Ilfov și Giurgiu. Printre acestea se numără înlocuirea liniilor electrice aeriene Militari-Grozăvești, Militari-Răzoare, Grozăvești-Răzoare.

Investiţii E-Distribuţie Muntenia. Investiția contribuie la reducerea riscurilor unor suprasarcini și asigură posibilitatea racordării de noi consumatori din zonă. În plus, proiectul duce la reducerea riscului de poluare a mediului prin înlocuirea vechii tehnologii. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 22.650.000 de lei și constă în înlocuirea a 12 km de linii electrice subterane de înaltă tensiune, utilizând cabluri noi cu capacitate de transport mărită.

Citeşte şi Programul Tezaur 2021: Românii pot cumpăra titluri de stat începând cu 4 ianuarie

 

 

Citiți și despre: