Investitii statiuni balneare

Investiții în stațiunile balneare și balneoclimaterice din România

23.12.2018

Guvernul a decis să aloce fonduri pentru reabilitarea și modernizarea stațiunilor balneare și balneoclimaterice România, anunță Ministerul Turismului. Mai exact, este vorba de investiții în valoare de 310 milioane de lei.

Investiții stațiuni balneare. Stimularea turismului

România este țara care are aproximativ o treime din izvoarele termale şi minerale ale Europei. Și în acest context, este necesară stimularea turismului balnear prin crearea unui fond de investiții.

”Investitorii din zonă vor avea cel mai important sprijin dat vreodată de statului român. Beneficiarii sunt toate stațiunile balneare și balneoclimatice atestate de Ministerul Turismului”, anunță instituția.

Investiții stațiuni balneare. Către ce sectoare vor merge fondurile?

Câteva exemple dintre sectoarele care se pot finanţa sunt:

  • reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze accesul în staţiunea balneară,
  • achiziţii în scop de dezvoltare turistică, achiziţii de echipamente, mobilier, aparatură medicală,
  • pregătirea şi formarea personalului de specialitate.

Investiții stațiuni balneare. Ce spune ministrul Turismului?

„Un alt aspect ce trebuie urmărit, pe lângă reabilitarea acestor stațiuni turistice, este dezvoltarea acestora în concordanţă cu trendul modern, aceasta fiind o soluţie pentru toate categoriile de vârstă care îşi petrec vacanţele pentru tratament sau mini-vacanţele de relaxare în staţiunile balneare, respectiv departamentele de wellness/spa, care trebuie să se regăsească în toate stațiunile balneare și balneoclimatice de pe teritoriul României”, a declarat ministrul Turismului Bogdan Trif.

Investiții stațiuni balneare. Alte măsuri fiscale

Turismul balnear reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. Din acest motiv de la 1 noiembrie 2018, au fost aprobate alte două măsuri care vin sprijinul turismului balnear. Astfel, de la acea dată au fost eliminate redevențele pentru apa geotermală şi pentru apa minerală natural utilizată pentru consumul populaţiei la buvetele publice. De asemenea, s-a redus TVA-ului la 5% (aplicabilă tuturor entităților din turism) pentru cazare (inclusiv pentru terenurile amenajate pentru camping), servicii de restaurant şi de catering (cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea), activităţi sportive, recreative și distractive.

Totodată, Ministerul Turismului are în vedere elaborarea Master-planului pentru dezvoltarea turismului de sănătate, în colaborare cu sectorul privat și cu autorităţile publice centrale şi locale din țara noastră.

Citește și Ministerul Sănătății, anunț important privind spitalele regionale

 

 

 

Citiți și despre: