Stiri: Companii

Certificatul #BeSafe.

Ștefan Mandachi investeşte în imobiliare și în industria dezinfectanților

11.09.2020

Investiţii Ștefan Mandachi. Omul de afaceri a anunţat că își mută afacerile din domeniul HoReCa din cauza faptului că Guvernul a întârziat fără o justificare deschiderea restaurantelor. Domeniile în care acesta își mută banii sunt imobiliarele și industria dezinfectanților.

Investiţii Ștefan Mandachi. Domenii noi

Avocatul sucevean a decis să investească în domenii noi, pe care le consideră mai puțin vulnerabile în comparație cu domeniul HoReCa. Omul de afaceri va construi 400 case în județele Suceava, Iași, Cluj. Casele vor avea 119 MP, 160 MP și 210 MP și vor porni de la prețul de 84,500 euro. Banii provin din surse proprii și finanțări bancare.

Terenurile pentru viitoarele construcții au fost cumpărate deja în Suceava, Cluj și Iași. Construcțiile vor fi de tip vilă, case cu parter și etaj și vor aparține S.C. Mandachi Industry S.R.L., companie cu o cifră de afaceri de 30,4 mil. lei în 2019. Toate ansamblurile rezidențiale vor face parte dintr-o franciză imobiliară, Holywood Villas, care va fi lansată în luna septembrie.

„România este plină de case hilare”

”România este plină de case hilare, fără nicio noimă arhitecturală. Eu nu aș cumpăra nicio casă scoasă la vânzare în Suceava. De aceea m-am gândit să aduc o logică în urbanizare” a declarat Ștefan Mandachi.

Acesta a mai spus că a semnat un parteneriat cu o bancă importantă alături de care va investi masiv în următorii doi ani.

În ceea ce privește investiția în domeniul imobiliarelor, Ștefan Mandachi susține că deocamdată nu are în proiect construcția de blocuri întrucât se cere PUZ, care instigă la corupție.

”Deocamdată vom începe construcția de vile. Legislația e aberantă, făcută să incite la corupție. De pildă, dacă ai o parcelă de 1000 MP și vrei să o dezmembrezi în trei parcele mai mici ca să le lași moștenire nepoților, ești obligat să faci PUZ, apoi primăria te pune să iei de la fiecare vecin acorduri notariale scrise. Acum vreau să construiesc o clădire cu două etaje și am ajuns pe mâna primăriei. Cere PUZ. De patru luni am pregătit un milion de euro să investesc, dar îl țin la bancă pentru că primăria mă trimite cu căciula-n mână la vecini, nu-și asumă nimic.”

Investiţii Ștefan Mandachi. Producția de spirt, săpun, dezinfectanți și gel antibacterian

Cealaltă nouă afacere lansată pe piață de către Mandachi este o nouă companie care are la bază produse de protecție împotriva Covid19. Omul de afaceri a investit 300.000 euro în producția de spirt, săpun, dezinfectanți și gel antibacterian care se vor comercializa începând cu 1 octombrie 2020 sub brandul Țepeș. De asemenea, compania francizoare, Țepeș Industry, care aparține tot omului de afaceri sucevean, a lansat franciza Țepeș, un brand nou pe piața serviciilor de tip DDD.

Citeşte şi Cum vor fi acordate zile libere părinților dacă se închid școlile?