Stiri: Economie

Economia mondială în 2024: Estimările făcute de ACCA

Investiţiile în economie, scădere de 0,7%

10.12.2020

Investiţiile în economie 2020. În trimestrul al treilea al anului investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 27195,1 milioane lei, în scădere cu 0,7%, comparativ cu trimestrul similar din 2019, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Investiţiile în economie 2020. Rezultate pozitive în primele nouă luni

Pe de altă parte, în perioada ianuarie – septembrie 2020 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 68880,8 milioane lei, în creștere cu 0,7%, comparativ cu perioada similară din 2019.

În trimestrul III 2020, comparativ cu trimestrul III 2019, investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 0,7%, scădere înregistrată la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 10,2%. Creșteri s-au înregistrat la lucrări de construcţii noi cu 4,9% și la alte cheltuieli cu 3,9%.

Investiţiile în economie 2020. Domenii

În primele nouă luni ale anului comparativ cu perioada similară din 2019, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 0,7%. Creștere s-a înregistrat la lucrările de construcţii noi cu 6,4%. Scăderi s-au înregistrat la alte cheltuieli cu 13,8% și la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 3,0%.

Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.).

Citeşte şi Cum a schimbat pandemia obiceiurile de consum ale românilor?