Iridex Group Plastic - relansare statie mase plastice

Iridex Group Plastic prezintă rezultatele relansării stației de producție mase plastice

05.07.2019

Iridex Group Plastic a anunțat rezultatele implementării proiectului de relansare a stației de producție mase plastice. Este vorba de un proiect care are drept scop principal creșterea vânzărilor pe piața internă și extinderea pe piețe externe.

Iridex Group Plastic. Programe

Prezentarea rezultatelor a avut loc în cadrul conferinței de închidere a ”Programului Româno-Elvețian pentru IMM-uri” și a programului ”Servicii integrate de export pentru IMM-urile din România”. Aceste programe au fost derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), în parteneriat cu CEC Bank, cu implicarea Guvernului Confederației Elvețiene.

Iridex Group Plastic. Creditul primit în urmă cu un an

Iridex Group Plastic a primit, în urmă cu un an, un credit pentru înlocuirea unuia dintre extruderele existente.

Echipamentul a fost livrat și instalat anul acesta, fiind acționat digital, cu service asigurat de la distanță.

Iridex Group Plastic. Beneficii pentru mediul înconjurător

Investiția va aduce beneficii semnificative pentru mediul înconjurător, permițând o creștere a producției de circa trei ori, cu un consum redus de energie electrică de circa 30%. În același timp, acum se pot realiza o serie de produse noi, cum ar fi masoanele de protecție piese metalice și ceramice, cu plase tubulare cu grosimi și diametre mai mari.

Prezentarea Iridex Group Plastic a fost susținută de Adriana Mircea, Director de Dezvoltare în cadrul companiei.

La evenimentul de la Palatul CEC, pe lângă ministrul de resort, dl. Ștefan-Radu Oprea, au fost prezenți:

  • E.S. Arthur Mattli, Ambasadorul Confederației Elvețiene la București
  • dl. Laurențiu Gabriel Mitrache, Președintele Comitetului de Direcție CEC Bank
  • dl. Valentin Tiberiu Mavrodin, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Cele două programe au beneficiat de finanțare elvețiană în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano – Român (PCER) pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.

Iridex Group Plastic. Programul Româno-Elvețian pentru IMM-uri

Programul Româno-Elvețian pentru IMM-uri, a avut unul dintre cele mai mari bugete în cadrul Contribuției elvețiene pentru România. Acesta a susținut aproximativ 600 de IMM-uri în realizarea de investiții și a contribuit la crearea a peste 1.600 de noi locuri de muncă în opt domenii prioritare:

  • producție
  • servicii medicale
  • turism
  • comercializarea echipamentelor specifice economisirii de energie și a celor care utilizează resurse de energie regenerabile
  •  IT și comunicații
  • transporturi și depozitare
  • construcții
  • activități profesionale, tehnice și științifice

 

Iridex Group Plastic.  Bugetul programului

Bugetul întregului program a fost de 45 de milioane de franci elvețieni (CHF), din care 70% contribuție elvețiană și 30% aport propriu CEC Bank, contribuind la acoperirea unui deficit de credite pe zona IMM-urilor existent la momentul lansării pe piața financiară din România, în condiții financiare favorabile pentru beneficiari (dobândă preferențială).

Iridex Group Plastic.  Programul de creditare a IMM-urilor

Programul de creditare a IMM-urilor a fost completat, în anul 2017 cu proiectul ”Servicii integrate de export pentru IMM-urile din România”.

Având un buget de 2,5 milioane CHF, principalul obiectiv a fost sprijinirea internaționalizării IMM-urilor, prin asigurarea unui cadru de pregătire în vederea pătrunderii pe piețele externe, și susținerea participării beneficiarilor programului la evenimente de promovare internațională.

Citește și CFR a lansat licitațiile pentru modernizarea a 23 de gări

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Iridex Group Plastic prezintă rezultatele relansării stației de producție mase plastice

  1. Pingback: Programul DRUM SIGUR – ABCdar Rutier - rezultate | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.