Jurnalul de Afaceri Iulie 2021

Iulie 2021

În timp ce românii se pregătesc de vacanța de vară, căutând destinații în zonele cu reguli mai puțin stricte privind pandemia, companiile se gândesc cum pot să își refacă profitul pe care poate l-au pierdut în ultimul an. Un studiu recent realizat de PwC arată însă că mai bine de jumătate dintre consumatori s-au concentrat pe economii, cel puțin în ultimele luni. Nu mai puțin de 54% dintre cei incluși în studiul Global Consumer Insights Pulse au fost mai atenți pe ceea ce dau banii și nu doar atât: consumatorii sunt mai atenți și la prețurile produselor sau serviciilor pe care le achiziționează.

Economia dă semne de revenire și nu puține sunt sectoarele care au înregistrat chiar creșteri în perioada pandemiei, însă clienții sunt preocupați cu privire la fondurile personale de economii și au o tendință mai scăzută la cheltuieli. Este valabil pentru toate segmentele de vârstă din întreaga lume, dar în special pentru europeni și americani. Singurul sector care arată o creștere serioasă este cel al restaurantelor și teraselor. Deloc surprinzător date fiind restricțiile care au obligat un glob întreg să stea în casă pentru luni la rând, fără posibilitatea de a se întâlni cu prietenii.

Analiza PwC mai arată și faptul că produsele și serviciile de bază ale consumatorilor rămân neschimbate. Mai exact, atunci când analizăm cheltuielile pentru bunurile casnice sau produsele alimentare, clienții nu fac economii majore. În viitorul apropiat, toate sectoarele așteaptă însă o creștere a cheltuielilor, mai ales în zona alimentelor sau cea de home entertainment. Echipamentele sportive, evenimentele culturale și segmentul de băuturi alcoolice sunt și ele ușor în creștere.