Pe 19 februarie 2018, reprezentanții a şase companii maramureșene (SOV Consulting SRL, SC Debitare SRL Baia Mare, SC Rustic SRL, CONSTRU ROM SA, SC ANTREPRIZA MONTAJ INSTALAȚII SA și TRANSFORMATOARE ELECTRICE) au însoțit delegația Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR) la întâlnirile avute cu primarul Cătălin Cherecheş, cu președintele Consiliului Județean, domnul Gabriel Valer Zetea și nu în ultimul rând, cu prefectul Vasile Moldovan.
Astfel, aflat în cel de-al 25-lea județ pe care-l vizitează, ca parte a turneului național pe care-l efectuează, președintele UNPR, Ioan Lucian, a constatat cu plăcere dorința manifestată, pe de o parte de către instituțiile maramureșene, iar de cealaltă parte, de către reprezentanții mediului de afaceri, de a reașeza relațiile dintre ele.
„Receptivitatea pe care au manifestat-o primarul Cătălin Cherecheş, președintele Consiliului Județean Gabriel Valer Zetea și prefectul Vasile Moldovan față de propunerile concrete făcute de reprezentanții UNPR, dovedește faptul că și Maramureșul mediului de afaceri are șanse reale de a evolua în așa fel, încât companiile private să se poată dezvolta într-un mediu prietenos”, conform UNPR.
Realizarea unor proiecte transfrontaliere pe fonduri europene cu Ucraina, a unor parcuri industriale în Maramureș, precum și înființarea de comisii mixte (patronate – instituții județene), acestea au fost doar câteva din propunerile pe care le-a făcut UNPR-ul la această întâlnire.
Ca parte a demersului de coagulare a mișcării patronale, conform acordului de principiu dat, organizarea Uniunii Naționale a Patronatului Român din județul Maramureș se va face în jurul celor şase companii participante la întâlniri.