Stiri: Retail

Kaufland magazin Colentina

Kaufland România lansează un nou concept de magazin

14.06.2019

Kaufland România lansează un nou concept de magazin. Acesta este implementat în cadrul supermarketului situat în București, pe șoseaua Colentina. Magazinul a fost complet reamenajat pentru a oferi cea mai modernă experiență de shopping, inspirată din universul mall-urilor.

Astfel, având raioane noi precum Sushi Bar, Fresh Bar, rotiserie interioară sau zone de degustare a produselor, noul concept implementat în premieră în magazinul Kaufland Colentina (București) oferă o experiență de shopping complet modernizată.

Kaufland magazin Colentina. Transformările includ:

  • raioane noi – precum Sushi Bar, Fresh Bar, Sandwich Bar,
  • rotiserie interioară,
  • vitrine tip bar cu self-service,
  • sortimente noi de produse proaspete gata de servire,
  • vitrine cu servire asistată
  • signalistică supradimensionată la raioane

Kaufland magazin Colentina. Un design nou

Magazinul are și un design nou, implementat atât în interior, cât și în exterior – la punctul Grill și în parcare.

Totodată, unitatea are o poziționare nouă a raioanelor, care ține cont de obiceiurile de cumpărarare ale clienților prin alăturarea produselor complementare.

Noul concept oferă o experiență de shopping mai simplă, mai rapidă și mai plăcută.

Kaufland magazin Colentina. Tabac Shop și K-Beauty

Magazinul include și cele mai recente concepte lansate de Kaufland, Tabac Shop și buticul de frumusețe K-Beauty, un spațiu ce oferă produse cosmetice, machiaj și parfumerie, dotat cu casă proprie de marcat și consultanți specializați pentru vânzare asistată.

Kaufland magazin Colentina. Automate pentru reciclare

În parcarea magazinului, Kaufland pune la dispoziție și o infrastructură de reciclare de tip self-service, cu automate speciale pentru trei tipuri de ambalaje, inclusiv plastic. Aici, clienții pot recicla PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru) și vor primi drept răsplată un cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.

Kaufland magazin Colentina. Rețeaua Grădinescu

Cu prilejul redeschiderii, a fost extinsă și rețeaua de grădini urbane comunitare „Grădinescu”. Proiectul Grădinescu a fost demarat în 2017, prin dezvoltarea unei rețele formate din 11 grădini urbane comunitare. Grădinile sunt concepute pentru a fi îngrijite de locuitori – prin participare şi de echipa Grădinescu – prin expertiză, facilitare şi cercetare.

Citește și S-a finalizat prima fază a extinderii centrului comercial TOM Constanța. Ce magazine noi va avea mall-ul?