Kuma, unul dintre principalii producători de lavoare, blaturi și mobilier pentru băi și bucătării din România, are în plan creșterea producției de lavoare innovation în cadrul fabricii de la Bănești, județul Prahova.
Potrivit unui comunicat de presă compania Kuma produce în acest moment, în fabrica de la Băneșit, circa 50.000 de concepte anual, dintre acestea 40.000 fiind lavoare pe tip comandă, atât Kuma Special dar și Innovation.
“Până în 2012 toate lavoarele create pe cerinţele clienţilor – gama Kuma Special – ţineau cont de unul dintre cele peste 75 de modele de bol puse la dispoziţie în nomenclatorul Kuma, însă, odată cu folosirea materialului Rector şi cu evoluţia în design, compania noastră a început să livreze lavoare cu design de bol/cuvă la cerere sub denumirea de innovation. În prezent, aproximativ 80% din producţia Kuma este reprezentată de lavoarele personalizate, iar în cel mult 5 ani, procentul de lavoare innovation va creşte la cel puţin 10% din volumul de produse create la cerere”, a declarat Camelia Olesen, Director Executiv al Kuma România.
Vizavi de preferințele consumatorului român, Kuma România susține că peste 90% dintre aceştia aleg culoarea albă, restul optând pentru nuanţe deschise de crem, beige sau orange, în timp ce ţările nordice merg mai mult pe culori închise, chiar negru.
Kuma România este o companie româno-daneză lansată pe piaţa locală în 1998, fiind specializată pe producerea de lavoare de băi pentru proiecte rezidenţiale, comerciale, de birouri şi de utilitate publică, blaturi de bucătării în suprafaţă continuă cu chiuveta, glafuri de ferestre şi balcoane, mese de bar/restaurant, recepţii pentru hoteluri, concepte SPA şi mobilier modular marca Nordline pentru băi şi bucătării. Kuma a inaugurat prima linie de productie la Câmpina în 1998, pentru ca în 2006 compania să se mute în Băneşti odată cu finalizarea primei investiţii de tip greenfield în valoare de 2 milioane de euro. La intrarea pe piaţa locală, cifra de afaceri a Kuma România era de 50.000 de dolari, ajungând în 2012, la 3 milioane de euro.