Laboratoare analize medicale

Afaceri de 2,5 miliarde de lei pentru laboratoarele de analize medicale

29.01.2020

Laboratoare analize medicale. Piața analizelor medicale din țara noastră a explodat în ultimii 10 ani pe fondul îmbătrânirii populației, bolilor profesionale și a virușilor care fac tot mai multe victime. Afacerile clinicilor specializate vor atinge în acest an nivelul de 2,5 miliarde de lei. Nivelul este de aproape cinci ori mai mare decât în 2010, arată o analiză realizată de compania de consultanță Frames.

Multitudinea de reclame la clinicile de analize medicale, din această perioadă, vine pe fondul interesului în creștere al românilor pentru acest tip de servicii.

”De la analizele pentru angajare și obținerea permisului auto, la cele necesare pentru diagnosticarea unor probleme de sănătate, tot mai mulți români au ales să plătească pentru aceste servicii, în condițiile în care cabinetele medicale de stat sunt supraaglomerate”, se arată în analiza citată.

Laboratoare analize medicale. Numărul de firme

Investitorii au evaluat în mod optim potențialul acestui sector. Dovada este următoarea: numărul firmelor active din acest domeniu (CAEN 8690) a crescut spectaculos, de la 1103 în 2010 la 3713 în 2018.

De asemenea, afacerile acestora au avansat semnificativ, de la 591,1 milioane de lei în 2010 la 2,06 miliarde de lei în 2018.

Laboratoare analize medicale. Estimări

,,Din estimările noastre, pe fondul investițiilor semnificative, piața serviciilor medicale a înregistrat anul trecut un plus de peste 250 mil.lei, iar 2020 se anunță a fi anul în care business-ul va trece de pragul de 2,5 miliarde de lei’’, afirmă analiștii de la Frames.

Investițiile în acest sector s-au dovedit de succes. Astfel, profitul înregistrat de clinicile de analize medicale a crescut semnificativ, de la 50,5 mil.lei în 2010 la 314,2 milioane de lei în 2018, ultimul an pentru care companiile au declarat datele financiare finale la Ministerul Finanțelor.

Profituri

Nu mai puțin de 3400 dintre cele 3713 firme care activează în acest sector au raportat profituri de până în 100.000 de lei, 372 de companii între 100.000 și 500.000 de lei și aproape 100 între 500.000 și 5 milioane de lei.

,,Dincolo de cele șapte companii mari, care dețin lanțuri de clinici la nivel național, piața serviciilor de analize medicale este asigurată, în mare parte, de laboratoare independente (3788 de microîntreprinderi), semn că în acest sector, piața este încă fragmentată și că există potențial de achiziții și extindere, asta mai cu seamă că peste riscul de business este unul scăzut’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Evoluția semnificativă a pieței serviciilor de analize medicale este reflectată și de creșterea numărului de angajați, de la 6506 în 2010 la peste 13.599 în 2018.

Laboratoare analize medicale. Cele mai multe firme din acest sector activează în:

  • București (930)
  • Timișoara (181)
  • Iași (173)
  • Brașov (167)
  • Bihor (169)
  • Constanța (161)
  • Dolj (146)
  • Prahova (128)
  • Cluj (115).

Cele mai puține se regăsesc în județele:

  • Giurgiu (16)
  • Harghita (24)
  • Tulcea (26)
  • Gorj (34)
  • Botoșani (38)
  • Vrancea (38)

Laboratoare analize medicale. Topul firmelor

Mare parte din afacerile cu analize medicale este controlată de firmele mari, cu Synevo România SRL în prim-plan. Compania domină topurile cifrei de afaceri din ultimii ani.

În 2018, Synevo a raportat o cifră de afaceri de 256,9 milioane de lei, de aproape 3 ori mai mare decât în 2010. Și profitul a urmat aceeași tendință, avansând de la 11,3 mil.lei în 2010 la 29,9 mil.lei în 2018. În această perioadă, compania și-a dublat și numărul de angajați, ajungând la 1095.

Locul al doilea în topul cifrei de afaceri pe 2018 este ocupat de Gral Medical SRL, cu afaceri de 125,4 milioane de lei și un profit net de 5,2 milioane lei. Iar pe locul al treilea se află Hiperdia SA, cu un business de 110 milioane lei în 2018 și un profit de 14,7 mil. lei.

În Top 10 clinici de analize medicale, după cifra de afaceri, urmează firmele:

  • Bioclinica SA
  • MNT Healtcare Europe SRL
  • Laboratoarele Bioclinica SRL
  • Pharmaceutical Research Associates Romania SRL
  • Laboratoarele Synlab SRL
  • Dorna Medical SRL
  • Regina Maria – Banca Centrală de Celule Stem SA

Laboratoare analize medicale. Sănătatea românilor

Datele arată că românii apelează tot mai mult la serviciile medicale. Studiile recente realizate de Frames pe piața spitalelor private și a farmaciilor din România, completate de această nouă analiză, indică faptul că business-ul privat din sănătate a crescut semnificativ în ultimii ani.

,,Motivele sunt multiple. Pe de o parte avem investițiile majore realizate de investitori în deschiderea unor noi unități și dotarea acestora cu aparatură performantă, sectorul privat de sănătate devenind, astfel, o alternativă optimă la cel public, grevat de subfinanțare și de climatul de incertitudine determinat de scandalurile de malpraxis, infecții nosocomiale, în general de starea infrastructurii medicale’’, afirmă Adrian Negrescu.

Laboratoare analize medicale. Perspective

Studiul Frames, realizat pentru unul dintre investitorii care vor să își extindă prezența în România, arată că potențialul pieței de analize medicale este unul foarte ridicat.

,,Radiografia business-ului la nivel național indică faptul că există multe zone din țară unde astfel de servicii nu acoperă cererea, reliefată de numărul de locuitori și situația demografică. În plus, piața este relativ fragmentată, iar potențialul de achiziție și fuziune este ridicat. Sunt mii de laboratoare de analize medicale mici, fără putere financiară, care necesită investiții, care pot genera un business predictibil pe viitor, mai ales în condițiile dezvoltării unor rețele de francize’’, arată analiza Frames.

Citește și De ce sunt românii interesați de o alimentație sănătoasă? Studiu important

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Afaceri de 2,5 miliarde de lei pentru laboratoarele de analize medicale

  1. Pingback: Afaceri de 2,5 miliarde de lei pentru laboratoarele de analize medicale – Future of Romania

  2. Pingback: Afaceri de 2,5 miliarde de lei pentru laboratoarele de analize medicale – Future Romania

Comentariile nu sunt permise.