Lanțul de restaurante Spartan își continuă dezvoltarea pe piața din capitală, inaugurând într-un ritm accelerat noi locații. Miercuri, 15 iunie 2022, Spartan deschide un nou restaurant, în Mall Promenada din București.
Ștefan Mandachi, fondatorul Spartan, a declarat la începutul anului că obiectivul pentru 2022 este să ajungă la 100 de restaurante Spartan pe teritoriul României, fapt ce se confirmă prin ritmul accelerat în care compania inaugurează noi locații.
În prezent, Spartan deține 77 de restaurante în toată țara, 32 de locații proprii și 45 de locații în sistem de franciză.
Încasările din 2021
Pentru anul 2021, Spartan a raportat încasări de 80 de milioane de lei în locațiile proprii și de 128 de milioane de lei în locațiile francizate.
„De la începutul anului, am deschis restaurant după restaurant, am organizat tombole, am venit cu promoții, cu oferte speciale, am crescut și ne-am dezvoltat în aceste șase luni cât în șase ani! Strategia noastră de business pentru anul acesta este foarte simplă și foarte clară: dezvoltare, dezvoltare, dezvoltare! Cifrele vorbesc de la sine: anul trecut, am avut încasări totale de peste 200 de milioane de lei! Continuăm în aceeași logică și inaugurăm noi restaurante, atât în capitală, cât și în țară”, a declarat Ștefan Mandachi, fondatorul Spartan.
O suprafață de aproximativ 75 de metri pătrați
Noul restaurant Spartan din Promenada are o suprafață de aproximativ 75 de metri pătrați. Deschiderea oficială are loc pe data de 15 iunie 2022, începând cu ora 12:00. În prima zi, Spartan organizează o tombolă cu un premiu în bani în valoare de 500 de euro, la care pot participa toți clienții Spartan care au cumpărat produse din locația nou deschisă de minimum 10 lei.
În zilele de 16 și 17 iunie, este valabilă și promoția Gyros 1 + 1, gyrosul gratuit putând fi revendicat în aceeași zi sau până pe 30 iunie 2022.
Spartan este unul dintre cei mai mari angajatori din zona HoReCa
Spartan este unul dintre cei mai mari angajatori din zona HoReCa din România, având peste 1.000 de angajați în total, în toate locațiile din țară. Principalele motive care stau la baza alegerii unei cariere în cadrul companiei sunt salariul competitiv și bonusurile de performanță și de loializare. Pe lângă acestea, Spartan pune la dispoziție tuturor angajaților programe de specializare și de pregătire profesională, care să le faciliteze avansarea în carieră.
Restaurantul Spartan din Mall Promenada este deschis în intervalul orar 10:00 – 22:00, de luni până duminică.
Citeşte şi S-au deschis două noi restaurante greceşti Spartan. Unde sunt acestea situate?