Agricultura

LAPAR, reprezentantul asociațiilor agricole în relația cu statul

01.01.2018

Federația participă la toate evenimentele de profil, la majoritatea având calitatea de coorganizator. După înființarea asociațiilor profesionale teritoriale din agricultură și a producătorilor locali, în momentul în care acestea s-au decis că este nevoie de o reprezentare la nivel național, prin asocierea lor a luat naștere Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Ca urmare, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România este o federație la nivel național ce își desfășoară activitatea în conformitate cu interesele asociațiilor componente, respectiv a producătorilor agricoli.

Cu timpul, și alte asociații au aderat la LAPAR, cum ar fi Asociația Crescătorilor de Ovine, care este, în prezent, membru cu drepturi depline în cadrul federației.

„Încă din clipa înființării, toate momentele din istoria LAPAR au fost importante. De la întreținerea relațiilor cu autoritățile statului, cu cei care decid în ceea ce privește problemele din agricultură, până la susținerea membrilor săi în acțiunile desfășurate”, ne-a declarat Laurențiu Baciu, Președintele LAPAR.

Misiunea LAPAR

Principalul obiectiv al LAPAR este reprezentarea intereselor agricultorilor români în relația cu autoritățile statului, federația având un rol activ în ceea ce înseamnă participarea la luarea unor decizii privind actele normative din sectorul agricol.

„LAPAR reprezintă interesele producătorilor agricoli, stabilite prin hotărâri proprii și hotărâri ale organizațiilor profesionale componente, în relațiile cu organele administrației centrale, cu alte asociații și federații, interne și internaționale, gestionare de politici și programe pentru agricultură, fonduri destinate activității din agricultură și alte asemenea”, susține Președintele ligii.

Principalul obiectiv al LAPAR este reprezentarea intereselor agricultorilor români în relația cu autoritățile statului

Printre cele mai importante proiecte se regăsesc implicarea ligii în stabilirea indicatorilor de eligibilitate pentru proiectele europene, implicarea acesteia în implementarea Ordinului de Ministru nr. 619, care reglementează accesul și eligibilitatea fermierilor la subvenții, elaborarea Ghidului de bune practici, ș.a.m.d.

„LAPAR este prezentă aproape săptămânal la orice decizie ce se ia cu privire la actele normative importante în desfășurarea activității din agricultură”, a completat Laurențiu Baciu.

Activitatea federației într-un an

Anul 2017 a fost unul destul de bun pentru agricultura din România, fermierii obținând culturi însemnat mai mari față de anii trecuți. „Ne-am mai dori un an ca 2017”, a spus președintele LAPAR referitor la evoluția anului trecut.

Însă din cauza unui factor incert – natura – planurile pentru anul 2018 nu pot fi estimate. Totuși, dacă natura ajută, alături de susținere din partea instituțiilor statului, 2018 ar putea fi un an la fel de bun ca și 2017.

LAPAR participă la toate evenimentele, târgurile și conferințele dedicate agricultorilor, la multe dintre acestea liga având calitatea de coorganizator

În plus, LAPAR participă la toate evenimentele, târgurile și conferințele dedicate agricultorilor desfășurate pe parcursul unui an, la multe dintre acestea având calitatea de coorganizator. Dintre cele mai importante evenimente agricole amintim Agriplant, Indagra sau Agrolim.

„LAPAR este prezentă, în plus, la foarte multe simpozioane cu teme agricole, fiind totodată și coorganizator în cadrul acestora”, a adăugat Președintele federației.

Principalul scop urmărit prin participarea la acest tip de evenimente este cel de informare, pentru ca agricultorii să fie în actualitate cu toate schimbările din domeniu. De asemenea, participând la târguri și conferințe de profil, LAPAR își susține membrii implicați în aceste evenimente, asigurându-i că federația întreprinde acțiuni în toate domeniile ce țin de agricultură.

Problemele nerezolvate din agricultură

În ceea ce privește problemele din agricultură, mai sunt încă multe de rezolvat. Un prim exemplu ar fi cele legate de animalele sălbatice, care produc mari pagube culturilor agricole.

„Din păcate nu avem un act normativ clar referitor la animalele sălbatice, care să lămurească agricultorii cu privire la despăgubirile primite în cazul pagubelor produse de acestea”, menționează Președintele LAPAR.

Încă există probleme nerezolvate în domeniul agricol din România, printre cele mai urgente fiind problema animalelor sălbatice, legea vânzării terenurilor și chiar Ghidul de bune practici.

O altă problemă cu care se confruntă fermierii români ar fi legea vânzării terenurilor, care în acest moment este în dezavantajul acestora. Cu toate că se încearcă de mulți ani schimbarea ei, încă nu s-a reușit, în prezent fiind la o comisie pentru dezbatere, în acest timp agricultorii pierzând suprafețe mari de terenuri.

În consecință, planurile de viitor ale LAPAR vizează remedierea acestor neajunsuri, federația depunând orice efort necesar pentru îmbunătățirea condițiilor pentru fermieri. De asemenea, liga va susține demersurile necesare pentru obținerea de autorizații de la Uniunea Europeană în vederea unor culturi agricole sănătoase și productive.

„Vom face tot ce putem pentru a ieși cât mai repede legea 17 (schimbarea legii terenurilor), cât și schimbarea Ghidului de bune practici, precum și legea privind carnea de porc și de pasăre. Acestea sunt urgențele pentru anul 2018”, a completat, în încheiere, Laurențiu Baciu, Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.