Aplicarea Legii insolvenței persoanelor fizice va avea un nou termen de prorogare, termenul de intrare în vigoare fiind prelungit cu cinci luni, de la 1 august 2017 la 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanțe adoptată de Guvern.
Decizia a fost luată având în vedere complexitatea domeniului reglementat prin această lege, precum și punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii în care semnalează faptul că este nevoie de pregătirea riguroasă a capacității administrative a instanțelor chemate să aplice procedurile insolvenței persoanelor fizice. De asemenea, în adresa CSM se menționează și faptul că legislația recent adoptată privind darea în plată oferă soluții alternative pentru ipotezele în care dezechilibre contractuale au dus la pierderea utilității contractului pentru una din părți.
Aşadar, prelungirea termenului de aplicare a Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice are scopul să asigure timpul necesar pentru pregătirea personalului responsabil.
Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost adoptată în Parlament în data de 20 mai 2015. Aplicarea Legii insolvenței persoanelor fizice a mai fost amânată cu un an, respectiv până în decembrie 2016, iar ulterior, cu încă șapte luni, termenul pentru intrarea în vigoare fiind stabilit pentru 1 august 2017.
Citiți și despre:
De când se va aplica Legea insolvenţei persoanelor fizice? Legea insolvenţei persoanelor fizice ar putea intra în vigoare mai devreme decât este prevăzut în prezent: pe 30 septembrie în loc de 31 decembrie 2016. Modificarea a fost făcută luni de Comisia Juridică a […]
Legea insolvenţei persoanelor fizice, adoptată de Parlament Românii sufocaţi de datorii îşi vor putea declara insolvenţa: Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament. Astfel, Proiectul de Lege privind insolvenţa persoanelor fizice a fost adoptat, […]
Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
Nicio ofertă angajantă din partea investitorilor pentru preluarea Oltchim Ministerul Economiei a anunțat că procedura de depunere a ofertelor angajante pentru preluarea acţiunilor deţinute de Oltchim SA la Oltchim SPV s-a încheiat astăzi. De asemenea, consorţiul de administratori […]
Înmatriculările noi de vehicule rutiere, în creştere În primul semestrul al anului, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 2,6%, iar cele pentru transportul mărfurilor cu 9,4%, comparativ cu aceeaşi perioadă a […]