legea pensiilor 2018 noua lege a pensiilor

Legea pensiilor 2018. De când se aplică noua lege a pensiilor?

11.10.2018

Legea pensiilor 2018 a fost adoptată miercuri de Executiv. Şi, în aceste condiţii multă lume de întreabă de când se aplică noua lege a pensiilor. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă de adoptare a legii pensiilor, primele schimbări au ca dată de aplicare 2019. Însă, noua lege a pensiilor în întregime intră în vigoare din anul 2021.

Noua lege a pensiilor schimbă din temelii sistemul de pensii din România. Se modifică atât tipurile de pensii existente, cât şi modul de calcul al pensiilor.

Aşadar, care sunt principalele schimbări din Legea Pensiilor 2018?

În primul rând se introduce un nou VPR – Valoarea Punctului de Referință. Începând din 2021, pensia se va calcula înmulţind Valoarea Punctului de Referinţă cu Numărul Total de Puncte obţinut de o persoană.

În 2019 şi 2020 se va păstra actualul punct de pensie. Acesta va fi de:

  • 1.265 de lei în 2019;
  • 1.775 de lei în 2020;

După aceea, din 2021, se face trecerea treptată la VPR. Nivelul va fi de 1.875 de lei, adică suma aferentă VPR de 75 de lei, la care se adaugă creşterea de 10% aferentă sporurilor și altor drepturi salariale.

Legea pensiilor 2018: Ce este VPR-ul din noua lege a pensiilor?

Din 2022, Valoarea Punctului de Referință se va indexa cu inflația. La valoarea VPR se adaugă şi 50% din creșterea câștigului salarial mediu brut din România.

Prin urmare, punctul de pensie va fi de 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, se arată în noua lege a pensiilor.

Deşi se aplică o nouă metodă de calcul, nicio pensie nu va fi mai mică din 2021, comparativ cu anul 2020. Dacă recalcularea după Legea Pensiilor 2018 duce la o pensie mai mică, se va păstra suma aflată în plată.

Vârsta de pensionare în noua lege a pensiilor

În ceea ce priveşte vârsta de pensionare, Legea pensiilor 2018 prevede că nu se modifică vârsta standard de pensionare. În plus, nici stagiul minim de cotizare și nici cel complet nu suferă schimbări.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, mai prevede noua lege a pensiilor. Totodată, se păstrează şi fostele grupe de muncă.

Legea pensiilor 2018 include patru categorii de pensii:

– pensia de limită de vârstă

– pensia anticipată

– pensia de invaliditate

– pensia de urmaș

Citeşte şi Principalele schimbări aduse de noua legislaţie în domeniul pensiilor

 

 

Citiți și despre: