Legea privind instrumentele financiare. Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, act legislativ ce creează premisele unei piețe de capital mai puternice, a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Angajamentul autorităților române
Promulgarea acestei legi subliniază angajamentul autorităților române de a consolida piața de capital și de a proteja investitorii, facilitând totodată accesul companiilor la finanțare și contribuind la dezvoltarea economiei naționale.
„Odată cu promulgarea modificărilor aduse Legii 24/2017, investitorii vor beneficia de protecție sporită și de mai multă transparență datorită reglementării modului de executare a hotărârilor judecătorești privind anularea sau constatarea nulității unei majorări de capital, dar și datorită menținerii raportării trimestriale, prin precizarea obligației de publicare a raportului financiar trimestrial, dar cu un termen extins. De asemenea, noua lege contribuie la simplificarea și accelerarea proceselor, mai ales în ceea ce privește atragerea de capital, având în vedere că termenul de exercitare a dreptului de preferință, în cazul majorărilor de capital social, se reduce acum semnificativ”, a declarat domnul Alexandru Petrescu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Consultări
Proiectul de lege a fost elaborat la nivelul ASF, în urma mai multor consultări cu entități din piață, și a vizat îndeplinirea obligațiilor României ca stat membru de a transpune în cadrul legislației naționale actele normative emise la nivel european în domeniul emitenților, precum și ducerea la îndeplinire a unor obiective din Strategia națională privind dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2023-2026.
Noua lege are în vedere, în principal:
Acces mai facil la capital. Simplificarea procedurilor și reducerea perioadei de timp necesare pentru atragerea de capital
Termenul de exercitare a dreptului de preferință. Se introduc prevederi potrivit cărora, prin derogare de la prevederile generale aplicabile în materie, în cazul majorărilor de capital social al societăților ale căror acțiuni se tranzacționează pe piața de capital, termenul minim acordat pentru exercitarea dreptului de preferință este diminuat de la 30 de zile la 14 zile calendaristice, dar nu mai mic de 10 zile lucrătoare.
Transmiterea spre publicare și publicarea cu celeritate a unor hotărâri de către Monitorul Oficial. Se introduc prevederi care stabilesc un termen maxim în care hotărârile referitoare la modificarea caracteristicilor emisiunilor/numărului de valori mobiliare se transmit la Oficiul Registrului Comerțului (3 zile lucrătoare de la data adoptării hotărârii), respectiv un termen maxim (5 zile lucrătoare de la data admiterii cererii de depunere de către emitent la Oficiul Registrului Comerțului) în care aceste hotărâri se publică în Monitorul Oficial al României.
Protecție sporită pentru investitori
Protecție sporită pentru investitori. Executarea unei hotărâri judecătorești de anulare sau constatare a nulității
Se introduc prevederi prin care se reglementează modul de executare a unei hotărâri judecătorești prin care se dispune definitiv anularea sau constatarea nulității unei hotărâri de aprobare a unei majorări de capital social.
Cadru mai eficient și mai transparent
Cadru mai eficient și mai transparent pentru investitori. Menținerea obligației de a întocmi și publica raportul trimestrial
Raportul trimestrial. A fost menținut raportul trimestrial, mărindu-se termenul de publicare a acestuia de la 45 zile la 60 zile. Menținerea raportului trimestrial a generat, pentru unitate de abordare și asigurarea comparabilității informațiilor financiare, introducerea unor dispoziții exprese care stabilesc că dispozițiile referitoare la conținutul/modalitatea de întocmire a raportului semestrial se aplică corespunzător și în cazul raportului trimestrial, fiind introdusă o excepție de la obligativitatea publicării raportului administratorilor, care poate fi publicat opțional.
Raportul semestrial. În cazul în care emitentul este obligat să întocmească raportări consolidate, situațiile financiare semestriale simplificate sunt întocmite în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate aplicabile raportărilor financiare interimare. În acest caz, raportul financiar semestrial conține situațiile financiare semestriale simplificate consolidate, precum și celelalte documente componente ale acestuia. Emitentul poate publica opțional situațiile financiare semestriale simplificate individuale, precum și celelalte documente componente ale acestuia.
Parlamentul României a avut un rol esențial în promovarea și adoptarea acestui act legislativ important pentru dezvoltarea pieței de capital locale și, implicit, a economiei naționale în ansamblu.
Citește și ASF a aprobat legea privind emitenții de instrumente financiare