Stiri: Finante

Acțiunile Safetech Innovations 2023

Lichiditatea consemnată la BVB se menține la cote ridicate

19.08.2022

Lichiditatea consemnată la Bursa de Valori București (BVB) se menține la cote ridicate pe mai multe paliere după o primă jumătate de an în care au fost înregistare creșteri semnificative, însă în luna iulie lichiditatea a revenit la volume de vară pe măsură ce investitorii și analiștii financiari așteaptă încheierea sezonului de raportări financiare pentru a avea o primă indicație despre modul în care companiile românești listate vor performa în acest an.

Lichiditate BVB. Acțiuni listate pe Piața Reglementată

Pe segmentul de acțiuni listate pe Piața Reglementată a BVB, valoarea totală de tranzacționare la nivelul primelor şapte luni a fost de 8,4 miliarde lei, echivalentul a 1,7 miliarde euro, ceea ce a însemnat un avans de 59,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. În interiorul acestei evoluții, luna iulie a consemnat valori totale de tranzacționare cu acțiuni de 872 milioane lei sau 177 milioane euro.

Acest nivel este cu 27% peste cel raportat în iulie 2021, însă comparativ cu luna iunie a acestui an este mai mic cu 31%. În ceea ce privește valoarea medie zilnică de tranzacționare cu acțiunile listate pe Piața Reglementată a BVB, primele 7 luni ale acestui an au atins un nivel de 57,7 milioane lei sau 11,7 milioane euro. Acest nivel se traduce printr-un avans de 60,8% față de perioada ianuarie-iulie a anului trecut.

Cea mai bună performanţă

„Piața de capital din România a făcut față într-un mod matur multiplelor provocări care s-au suprapus în această perioadă. Specificul bursei noastre, în care domeniile financiar și energetic sunt puternic reprezentate, a contribuit la obținerea unor rezultate pozitive în condițiile în care alte piețe sunt încă în scădere. De altfel, cea mai bună performanță la nivelul BVB a fost consemnată de indicele BET-NG, care include companiile din energie și utilități, cu +9% în primele 7 luni. Continuarea trendului listărilor de companii la cota bursei este poate unul dintre fenomenele cele mai importante ale acestei perioade. Listarea este un pas esențial în viața oricărei companii și cea mai importantă lecție desprinsă din aceste momente este că bursa își păstrează relevanța indiferent de context”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

Lichiditatea medie zilnică

Lichiditatea medie zilnică pe segmentul de acțiuni înregistrată în luna iulie a fost de 41,5 milioane lei sau 8,4 milioane euro. Față de luna iulie a anului trecut s-a înregistrat o creștere de 33%, însă comparativ cu iunie 2022 nivelul este mai redus cu 34%.

Lichiditate BVB. Instrumente financiare tranzacționate

La nivelul tuturor tipurilor de instrumente financiare tranzacționate pe Piața Reglementată a BVB, valoarea totală de tranzacționare din primele 7 luni a ajuns la 14,5 miliarde lei, echivalentul a 2,9 miliarde euro, în urcare cu 38,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea medie zilnică de tranzacționare pentru toate instrumentele financiare tranzacționate a depășit 100 de milioane de lei, în creștere cu 39,9% față de perioada ianuarie-iulie a anului trecut.

„Avem un an cu evenimente relevante pentru piața de capital din mai multe direcții, iar acest lucru a fost reflectat în volatilitatea pieței și în lichiditatea generată în prima parte a anului. Piața de capital din România a fost poziționată mult mai bine decât alte piețe dezvoltate pentru a face față evenimentelor care au avut loc până acum în acest an. Din perspectiva indicelui BET, piața mai are de recuperat pentru a ajunge în teritoriu pozitiv, însă prin prisma indicelui BET-TR, care include și dividendele, piața este deja pe plus și observăm încă de luna trecută o consolidare a acestui ritm de creștere. Odată încheiat sezonul raportărilor financiare, investitorii vor putea avea o primă indicație despre modul în care companiile românești vor traversa această perioadă”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Capitalizarea companiilor

Capitalizarea companiilor românești listate la BVB a ajuns la aproape 149 miliarde lei, echivalentul a 28,9 miliarde euro, la finalul primelor şapte luni ale acestui an. Acest nivel este ușor peste cel înregistrat la finalul anului trecut, când valoarea de piață a companiilor românești listate la BVB a fost de 141 miliarde lei, echivalentul a 28,5 miliarde euro. Nivelul de capitalizare peste cel de anul trecut este cu atât mai remarcabil într-un context dominat de volatilitatea din piețele de capital, dar și de o multitudine de alte riscuri externe privind evoluția pandemiei de coronavirus, inflația în creștere, majorarea ratelor de dobândă, creșterea prețurilor la energie, disfuncționalitățile din lanțurile de aprovizionare precum și temerile privind o eventuală recesiune în piețele dezvoltate.

Indici

Piața de capital din România a reușit să încheie primele şapte luni în teritoriu pozitiv prin prisma indicilor de tip total return, care includ și dividendele. De exemplu, indicele BET-TR a încheiat ultima ședință de tranzacționare din iulie la un nivel de 23.835 puncte, în urcare cu 3,1% față de finalul anului trecut.

În schimb, indicele BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate la BVB, se află în teritoriu negativ, cu o scădere de 4,6% față de anul trecut. Cel mai mare avans la nivelul primelor 7 luni în rândul indicilor BVB a fost de 9% și a fost înregistrat de BET-NG, indicele care reflectă evoluția companiilor listate care au domeniul principal de activitate energia și utilitățile aferente.

Citeşte şi Acțiunile One United Properties, incluse în indicele FTSE EPRA Nareit EMEA Emerging