Slide

Stiri: Retail

Lidl deschide un nou magazin în Bucureşti

26.06.2018

Lidl continuă investițiile în ţara noastră prin inaugurarea unui magazin în București, pe 28 iunie 2018. Noua unitate se află pe Șoseaua Fundeni, Nr. 17-19, iar odată cu deschiderea sa, vor fi create 20 de noi locuri de muncă.

Compania optimizează în mod constant procesul de expansiune a rețelei, prin construcții cu un impact redus asupra mediului. Fiecare clădire nouă este concepută pentru a avea performanțe ecologice înalte, de la proiectul standard folosit pentru magazinele Lidl până la echipamentele utilizate în operarea de zi cu zi a unității. Prin urmare, și procesul de construcție a noului magazin din București se află în linie cu măsurile sustenabile luate de companie, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului. De exemplu, noul magazin beneficiază de un sistem de iluminat cu LED cu senzor de prezență și un sistem de recuperare a căldurii, integrat în instalația de ventilație.

Magazinul de pe Șoseaua Fundeni deţine o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 mp și 120 de locuri de parcare. Mai mult, unitatea include o suprafață verde de peste 1.
300 mp,

„Deschiderea noului magazin îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. Astfel, în ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. Totodată, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienții vor beneficia de o degustare a produselor delicioase de la Brutăria Lidl”, a anunţat retailerul.

Inaugurarea magazinului din Capitală continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente.