Lidl continuă investițiile în ţara noastră prin deschiderea unui magazin în București, în data de 28 septembrie, reţeaua sa din România urmând să ajungă astfel la 212 magazine. Noua unitate se află pe Strada Săvinești, Nr. 2, iar, odată cu inaugurarea sa, vor fi create aproximativ 20 de noi locuri de muncă.
Magazinul are o suprafață de peste 1600 m² și peste 70 de locuri de parcare. Orarul de funcționar va fi următorul: între 7:00 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 08:00 și 21:00.
Construcţia noului magazin se află în linie cu demersul companiei spre sustenabilitate, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor, în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, alături de noul sediu central Lidl din Capitală și de centrul logistic de la Lugoj, procesul de execuție a noului magazin se aliniază trendului de dezvoltare imobiliară durabilă, care se încadrează în standardele europene.
Deschiderea magazinului îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. Prin urmare, în ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele. În plus, în săptămâna următoare deschiderii magazinului, de joi până duminică, clienții vor beneficia de o degustare a produselor delicioase de la Brutăria Lidl.
„Inaugurarea magazinului din București continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețeaua Lidl fiind produse în România”, a anunţat Lidl.