Stiri: Constructii

One United Properties

One United Properties vrea să se listeze la BVB

20.04.2021

Listare One United Properties. Dezvoltatorul imobiliar şi-a anunțat intenția de a se lista pe Piața Principală a Bursei de Valori București. Decizia a fost aprobată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

Listare One United Properties. Ofertă publică iniţială

Cunoscut și premiat internațional pentru proiectele sale sustenabile în domeniul imobiliar, dezvoltatorul ia în considerare listarea la BVB printr-o ofertă publică inițială. Intermediarul ofertei este BRK Financial Group, în timp ce Swiss Capital va face parte din grupul de distribuție.

One United Properties a fost fondată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, care în prezent dețin 75% din acționariatul companiei și sunt singurii membri executivi ai consiliului de administrație, restul celorlalți cinci membri fiind neexecutivi. Cei doi fondatori vor rămâne la conducerea societății și după listarea acesteia la BVB.

Listare One United Properties. Clădiri eficiente energetic

„Încă de la lansarea proiectelor sub brandul One, ne-am propus să inovăm continuu în ceea ce privește construirea clădirilor eficiente energetic și durabile și ne-am concentrat eforturile pe redefinirea conceptului de locuire urbană la standarde occidentale. Planurile noastre de creștere a companiei continuă și prin listarea la bursă, care va duce compania la nivelul următor în strategia noastră pe termen lung, va diversifica opțiunile disponibile pentru accesarea de capital pentru proiectele noastre inovatoare din domeniul imobiliar, va permite unei noi categorii de investitori să ni se alăture și va spori lichiditatea pentru acționarii companiei”, spune Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties.

Cei doi fondatori au investit în imobiliare încă din 2000. Ei au dezvoltat prima clădire rezidențială în 2006, apoi începând cu 2013 au extins proiectele imobiliare sub marca One, transformând-o în lider al pieței rezidențiale de lux din România, cu multiple premii pentru arhitectură, design, dezvoltare, dar și pentru sustenabilitate.

O creştere rapidă

Compania a avut o creștere rapidă și s-a transformat într-un business profitabil, fiind autor al unor proiecte imobiliare reper pe piața românească. Printre acestea se numără One Floreasca City, proiect premiat internațional la International Property Awards 2019-2020 cu „Best Sustainable Residential Development”. Proiectul multifuncțional a fost conceput încă de la început ca un proiect arhitectural de referință, o expresie a viziunii contemporane, durabilității și integrării comunității, cu focus crescut pe facilitățile oferite rezidenților, dar și comunității.

Listare One United Properties. Cel mai ambiţios proiect

One Cotroceni Park este cel mai ambițios proiect de regenerare urbană aflat în prezent în dezvoltare în București, cu funcțiune mixtă, dezvoltat în jurul conceptului Live / Work / Play.

O premieră este și proiectul One Peninsula, pe care compania îl dezvoltă în cartierul Floreasca și care este singurul club rezidențial din București cu sistem de climatizare cu pompe de căldură cu sursă geotermală. Alte proiecte de referință semnate de One United Properties sunt:

  • One Herăstrău Park
  • One Charles de Gaulle
  • One Herăstrău Plaza
  • One Verdi Park
  • One Herăstrău Towers

Toate proiectele rezidențiale One United Properties sunt certificate „Green Homes” de către Romania Green Building Council. De asemenea, întregul portofoliu de birouri al companiei este în curs de certificare WELL Health and Safety. Este vorba de cea mai riguroasă certificare axată pe beneficiile angajaților la locul de muncă.

Citeşte şi One United Properties obţine o finanţare de 50 milioane de euro