Stiri: Companii

Listarea AIR CLAIM

Listarea AIR CLAIM: Anunţul făcut de companie

25.05.2021

Listarea AIR CLAIM. Compania a anunţat că are în plan să își finanțeze dezvoltarea prin piața de capital. Într-o primă rundă de finanțare, compania urmărește să atragă 570.000 euro prin emisiune de noi acțiuni. Majorarea de capital se va desfășura prin intermediul unui plasament privat intermediat de Goldring, care se va derula la finalul lunii mai.

Listarea AIR CLAIM. Cifra de afaceri

În 2019, AIR CLAIM a obținut o cifră de afaceri de 2.99 mil. RON (+6795 % față de 2018) și un profit net de 2.57 mil RON, echivalentul unei marje de profit de 85%. În 2020, pe fondul crizei sanitare și a întreruperii zborurilor, AIR CLAIM a obținut un profit de 1 mil. RON, echivalentul unei marje de profit de 53%.

„În ipoteza în care zborul este anulat sau are o întârziere mai mare de 3 ore, pasagerul beneficiază de anumite drepturi, printre care primirea unei compensații cuprinse între 250 și 600 euro. Este estimat că doar 5% din pasageri își cunosc aceste drepturi. AIR CLAIM facilitează obținerea acestor drepturi fie prin intermedierea cu operatorul aerian, fie prin achitarea imediată a unei părți din despăgubire în schimbul cesionării dreptului” spune Coteș Mihail, CEO-ul AIR CLAIM.

Procedura de listare pe piaţa AeRO

Imediat după plasament, compania va iniția procedurile de listare a acțiunilor pe piața AeRO.

„AIR CLAIM va putea oferi investitorilor expunere indirectă pe domeniul transportului aerian. Numărul zborurilor este direct corelat cu numărul de solicitări de despăgubire primite de AIR CLAIM. Capitalul atras va fi folosit pentru implementarea unor puncte fixe în terminalele de sosiri ale aeroporturilor din România, pentru un contact direct cu pasagerii zborurilor întârziate sau anulate. O altă direcție de alocare constă în dezvoltarea unei aplicații pentru mobil care va putea identifica automat, prin accesul la e-mail, zborurile eligibile din trecut ale utilizatorului ori notificarea unui zbor eligibil curent”, spune Coteș Mihail.

Listarea AIR CLAIM. Aşteptările investitorilor

Acesta a mai precizat că fiind și investitor pe piața de capital, cunoaşte așteptările investitorilor.

“AIR CLAIM intenționează să își remunereze investitorii atât prin acordarea de acțiuni gratuite, cât și prin acordarea de dividende. În ceea ce privește perspectivele, pe fondul revenirii turismului și implicit a traficului aerian la nivelurile anterioare crizei sanitare, păstrând constant o marjă a profitului net cuprinsă între 40% și 50%, AIR CLAIM estimează venituri de 34 mil. RON în 2022, 95 mil. RON în 2023, urmate de o creștere constantă și semnificativă a veniturilor, atât în 2024 cât și în 2025”, afirmă Coteş Mihail.

Citeşte şi Ryanair: Atenționăm clienții să evite site-urile precum Skyscanner!