Slide

Editia Iunie

Listarea companiilor pe piaţa AeRO

01.06.2018

Pe AeRO se pot lista start-up-urile, scopul pieţei fiind finanţarea proiectelor antreprenoriale. Bursa de Valori București (BVB) deține încă din anul 2015 o piață dedicată antreprenorilor în căutare de finanțare pentru afacerile lor și, de asemenea, care se adresează unui segment pentru investitorii ce sunt în căutarea de noi oportunități de investiții pe o piaţă sigură. Fondurile alocate de investitori pot, aşadar, susține unele dintre viitoarele companii inovatoare din ţara noastră. Mai exact, este vorba de piaţa AeRO, care oferă o șansă companiilor să se finanţeze prin bursă.

Mai exact, AeRO reprezintă conceputul pentru listarea firmelor aflate la început de drum, precum start-up-uri sau IMM-uri care sunt în căutare de finanțare pentru proiecte aflate în dezvoltare și care vor să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri din ţara noastră.

Piața AeRO a fost concepută şi lansată de Bursa de Valori București pentru a oferi o piață cu mai puține cerințe de raportare pentru companiile listate, dar în același timp cu suficientă transparență pentru a-i motiva pe investitori să realizeze investiţii.

Piața AeRO este segmentul dedicat titlurilor de capital (acțiunilor) din cadrul sistemului alternativ de tranzacționare al BVB. Bazându-se pe sistemul alternativ de tranzacționare al BVB, existent încă din anul 2010, piața AeRO, sub un concept reproiectat și reconstruit, a fost lansată pe 25 februarie 2015.

Ce trebuie să facă o firmă pentru a se lista pe piaţa AeRO?

Piața AeRO este dedicată finanțării companiilor care nu îndeplinesc criteriile de mărime sau vechime pentru listarea pe Piața Reglementată a Burse de Valori Bucureşti.

 

Alegerea Consultantului Autorizat

Primul pas în listarea pe această piaţă este următorul: firmele care vor să se listeze pe piaţa AeRO trebuie să îşi aleagă un Consultant Autorizat din Lista Consultanţilor Autorizaţi disponibilă pe pagina de internet a Bursei de Valori Bucureşti în secţiunea AeRO.

„Consultantul Autorizat va fi partenerul dumneavoastră și vă va oferi expertiza și sprijinul necesar în vederea admiterii la tranzacționare pe AeRO a acțiunilor societății”, conform informaţiilor publicate de Bursa de Valori Bucureşti.

Consultantul Autorizat vă va oferi asistență pentru accesul la finanțare, admiterea la tranzacționare, îndeplinirea obligațiilor de raportare după listare și consolidarea unei bune relații cu investitorii

Ulterior listării, pentru un an, Consultantul Autorizat va oferi sprijin în vederea respectării obligațiilor ce vă revin în calitate de emitent și derulării operațiunilor corporative potrivite planurilor firmelor.

Piața de capital este un mediu reglementat conform standardelor internaționale, care oferă societăților listate vizibilitate la nivelul investitorilor persoane fizice și investitori instituționali, români și străini, într-un cadru organizat, reglementat și supravegheat, avantajos atât pentru investitori cât și pentru emitenți. „Vă recomandăm să alegeți cu atenție Consultantul Autorizat, după discuții cu mai mulți potențiali candidați, astfel încât să obțineți o foarte bună comunicare și serviciile potrivite. Consultantul Autorizat vă va oferi asistență pentru accesul la finanțare, admiterea la tranzacționare, îndeplinirea obligațiilor de raportare după listare și consolidarea unei bune relații cu investitorii. Pentru succesul acestui parteneriat, dumneavoastră veți furniza Consultantului Autorizat orice informații pe care acesta le solicită în mod rezonabil ori sunt necesare în vederea îndeplinirii responsabilităților sale”, conform BVB.

Condiţii de admitere

Pentru a fi eligibilă pentru admiterea pe AeRO, o firmă trebuie să îndeplinească un set de condiții, conform prevederilor Codului BVB.

Condiţii referitoare la acțiuni:

– Free-float-ul (acțiuni distribuite public, deținute de acționari care au mai puțin de 5% fiecare, cu excepția fondatorilor și acționarilor strategici) să fie de cel puțin 10% din numărul total de acțiuni emise sau numărul de acționari să fie de cel puțin 30.

Capitalizarea anticipată a firmei să fie de cel puțin echivalentul în lei a 250.000 euro

 Referitoare la emitent:

– Capitalizarea anticipată  să fie de cel puțin echivalentul în lei a 250.000 euro;

– Contract cu Consultantul Autorizat pentru o perioadă de cel puțin 12 luni ulterioară admiterii;

– Firma să nu fie în procedură de faliment și nici în reorganizare judiciară.

Admiterea la tranzacţionare

Listarea firmei pe AeRO reprezintă admiterea la tranzacționare a acțiunilor pe o piață administrată de Bursa de Valori București. Acțiunile devin, prin urmare, valori mobiliare, o subcategorie a instrumentelor financiare.

Listarea firmei pe AeRO reprezintă admiterea la tranzacționare a acțiunilor pe o piață administrată de Bursa de Valori București

Pentru a putea fi listată pe piaţa AeRO, firma trebuie să fie organizată sub forma unei societăți pe acțiuni, în conformitate cu prevederile Legii Societăților nr. 31/1990. De asemenea, actul constitutiv trebuie adaptat și în conformitate cu legislația pieței de capital. Aşadar, acțiunile trebuie să fie nominative, integral plătite, dematerializate și liber transferabile.

Registrul acționarilor va fi menținut electronic de către Depozitarul Central, în baza unui contract semnat de firmă cu această instituție. Astfel sunt asigurare condițiile pentru efectuarea transferului acțiunilor de la vânzător la cumpărător prin tranzacțiile înregistrate în sistemul Bursei de Valori București, în schimbul transferului contravalorii acțiunilor, de la cumpărător la vânzător.

Pentru a putea fi listată pe piaţa AeRO, firma trebuie să fie organizată sub forma unei societăți pe acțiuni

De asemenea, Depozitarul Central va asigura și procesarea operațiunilor corporative, precum majorări de capital social, plata dividendelor, furnizarea listei acționarilor la data de referință pentru participarea la adunarea generală a acționarilor sau altele.

Aşadar, demararea cu succes a tranzacționării acţiunilor pe piaţa AeRO reprezintă începutul unei noi etape din viața firmei. Altfel spus, încă din prima zi de când compania intră la tranzacţionare,  dezvoltă, de fapt, un nou produs – propriile sale acțiuni listate pe piaţa AeRO.