Stiri: Companii

Cele mai ieftine stațiuni de pe litoral în 2023

Litoralul pentru toţi septembrie 2021: Ce oferte oferă agenţiile?

20.08.2021

Litoralul pentru toţi septembrie 2021. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat că pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului „Litoralul pentru toţi”.

Preţuri începând de la 36 de lei pe noapte

Românii se pot caza, începând cu luna septembrie, în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Programul „Litoralul pentru toţi” a ajuns la ediţia cu numărul 39. Acesta se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.

Până la ora actuală, s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Locurile vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.

Litoralul pentru toţi septembrie 2021. Gradul de ocupare

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Cel mai ieftin pachet

Cel mai ieftin pachet prin Programul „Litoralul pentru Toţi”, fără mic dejun, poate fi cumpărat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi.

„Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii”, a mai spus reprezentantul FPTR.

Citeşte şi Turismul din România, creştere de 141% în iunie 2021