Livrari la domiciliu Cora

Livrări la domiciliu Cora: Compania anunță un parteneriat cu Foodpanda

22.04.2020

Livrări la domiciliu Cora. Lanțul de supermarketuri Cora România şi platforma foodpanda au anunțat că şi-au unit forţele pentru a mări capacitatea de livrare rapidă la domiciliu a comenzilor de produse din hipermarketurile Cora. Parteneriatul a fost creat în contextul în care evitarea deplasărilor este esenţială în această perioadă.

Livrări la domiciliu Cora. 1.000 de produse

Așadar, începând cu data de 21 aprilie 2020, consumatorii vor putea comanda de acasă, prin platforma foodpanda, alegând din peste 1.000 de produse alimentare şi non-alimentare comercializate de cora, pe care foodpanda le va livra, în regim expres, într-o primă etapă în zona de proximitate a hipermarketului cora Lujerului.

Proiectul se află în faza pilot

Până la data de 1 mai 2020, proiectul se află în faza pilot, ceea ce presupune livrarea de comenzi doar în zona hipermarketului cora Lujerului, pe o rază de aproximativ 5 kilometri.

Doar cei care comandă cu livrare în această zonă pot să acceseze acest nou serviciu.

După data de 1 mai 2020, serviciul va fi disponibil la nivelul tuturor hipermarketurilor Cora din Capitală, pentru cei care doresc livrare pe o rază de aproximativ 8 km în jurul acestora.

Livrări la domiciliu Cora. Extinderea parteneriatului

Până la finalul lunii mai, serviciul de livrare expres va fi disponibil şi în alte oraşe:

  • Bucureşti
  • Ploieşti
  • Constanţa
  • Cluj
  • Bacău
  • Baia Mare
  • Drobeta Turnu Severin

Livrări la domiciliu Cora. 60 de minute

Flota de livratori foodpanda va livra comenzile în regim expres, în 60 de minute de când comanda este plasată în aplicaţia foodpanda, de luni până vineri, între orele 10:00 – 21:30.

Taxa de livrare variază între 10 – 20 lei, în funcţie de aria de livrare.

Valoarea minimă a comenzii este de 50 lei. Greutatea maxim acceptată pentru o comandă este de 20 kg.

Livrări la domiciliu Cora. Ce spun reprezentanții lanțului de supermarketuri?

„Ne ţinem promisiunea de a asigura rapid clienţilor noştri produsele de bază de care au nevoie, fără a fi nevoie să iasă la cumpărături. De aceea ne bucurăm să îi avem parteneri pe cei de la foodpanda, ale căror servicii de livrare sunt cunoscute şi apreciate şi astfel să creştem capacitatea de acoperire. Ne uităm cu atenţie la sugestiile clienţilor şi le ascultăm opiniile astfel încât să optimizăm modul de lucru, iar acest parteneriat strategic este răspunsul la noile nevoi şi obiceiuri de consum ale clienţilor noştri şi ai foodpanda. Parteneriatul cu foodpanda se înscrie în acest efort al nostru de a fi mai buni şi de a livra produsele cora mai rapid, în cât mai multe case”, a spus Claudia Badea, directorul operaţional al platformei e-commerce cora.ro.

Anunțul făcut de directorul foodpanda

Andreea Petrişor, managing director foodpanda România, a afirmat că flota companiei este pregătită să livreze în siguranţă toate produsele de care au nevoie clienţii.

„Noul parteneriat pe care l-am dezvoltat împreună cu cora România vine natural în completarea serviciilor pe care foodpanda le oferă utilizatorilor. Flota noastră profesionistă de livratori este pregătită să livreze rapid şi în siguranţă toate produsele de care atât clienţii foodpanda, cât şi clienţii cora au nevoie în această perioadă în care distanţarea socială este necesară. Prin acest parteneriat ne dorim să venim în întâmpinarea nevoilor actuale ale cât mai multor români şi să îi încurajăm să stea acasă. Pentru început, serviciul de livrare expres va fi disponibil utilizatorilor noştri din Bucureşti, urmând să îl extindem cât mai rapid şi în alte oraşe din ţară”, a afirmat Andreea Petrişor.

Livrări la domiciliu Cora. Serviciul coraDrive

De asemenea, clienţii cora au la dispoziţie serviciul de livrări la domiciliu prin comanda pe www.cora.ro. La acesta se adaugă şi serviciul coraDrive. Acesta presupune comandarea produselor dorite pe platforma www.cora.ro şi ridicarea, de către clienţi, a comenzilor din spaţiile Drive disponibile în:

  • Bucureşti – la toate cele patru hipermarketuri cora
  • Brătianu în Constanţa
  • cora Cluj-Napoca
  • cora Bacău

Citește și Dacia își reia producția. Anunțul făcut de companie

 

 

 

Citiți și despre: