Livrari la domiciliu PROFI

Livrări la domiciliu PROFI: Ce campanie a lansat retailerul?

06.04.2020

Livrări la domiciliu PROFI. Începând de astăzi, 6 aprilie 2020, programul ”Vă ajutăm din Timișoara” vine în ajutorul persoanelor de peste 65 de ani și al celor cu dizabilități din această localitate și din împrejurimi. Programul se adresează persoanelor care nu se pot deplasa și nu pot fi ajutate de familie sau vecini pentru a-si procura alimentele necesare.

Livrări la domiciliu PROFI. Zeci de voluntari

Aduși sub aceeași umbrelă la inițiativa magazinelor PROFI, zeci de voluntari ai asociațiilor UNITED WAY ROMÂNIA, ROTARACT, VĂ AJUTĂM DIN TIMIȘOARA, LOOK INSIDE și FITT vor prelua, prin intermediul unui sistem de comunicare oferit de rețeaua de telefonie DIGI, comenzi pe care apoi le vor duce la domiciliul solicitanților.

Livrări la domiciliu PROFI. Cine poate comanda produse acasă?

Persoanele care se califica pentru acest sprijin din partea voluntarilor au, așadar, la dispoziție numărul de telefon 0356. 406. 517. Ei pot suna de luni până duminică între orele 9.00-18.00, pentru a comanda produse pe care le vor primi la ușă. Livrarea produselor se va face cu respectarea regulilor de siguranță impuse de situația actuală.

Livrările sunt gratuite

”Livrările sunt gratuite dar, din respect pentru efortul voluntarilor si pentru a evita abuzurile, îi incurajam pe solicitanți să cumpere responsabil și să-si facă lista de cerințe pentru mai multe zile odată”, au anunțat reprezentanții companiei.

Citește și Kaufland România, finanțări de 1 milion de euro pentru comunitățile vulnerabile. Anunțul făcut de companie

 

 

 

Citiți și despre: