Slide

Stiri: Energie

Locomotiva verde, produsă în România

03.10.2015

Atunci când vine vorba despre invenții utile pentru întreaga lume, România nu stă deloc mai prejos decât alte țări. Dimpotrivă chiar, multe sunt lucrurile inedite pe care cercetătorii sau specialiștii din țara noastră le-au oferit lumii.

De data aceasta, într-o perioadă în care toată lumea se gândește la cum ar putea să facă astfel încât eficiența energetică să fie pe primul loc și să renunțe din ce în ce mai mult la resursele neregenerabile, Centrul de excelență în Proiectare-Cercetare-Dezvoltare din cadrul Reloc – Electroputere VFU Craiova prezintă lumii prima locomotivă cu motor complet ecologic.

Inginerii din cadrul instituției lucrează pentru a descoperi cele mai bune modalități prin care se poate optimiza consumul, fără a face rabat de la calitate, iar locomotiva inedită a trecut deja de primele teste realizate. Specialiștii au construit așadar o locomotivă care funcționează doar cu biodiesel sau ulei vegetal, fără alte adaosuri, având însă în același timp aceleași performanțe precum un motor care funcționează pe benzină.

Proiectul unic în România și nu numai permite funcționalități complexe, fără emisii de dioxid de carbon sau a altor gaze care poluează iremediabil atmosfera.