Programe formare profesionala 2021

Locuri de muncă 2019 ANOFM: Anunț important

08.07.2019

Locuri de muncă 2019 ANOFM. Nu mai puțin de 28.977 locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind joburile disponibile în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Locuri de muncă 2019 ANOFM. Domenii

La nivelul întregii țări, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru următoarele categorii:

  • lucrător comercial (1.883)
  • ucenic (1.709)
  • agent de securitate (1.251)
  • muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.205)
  • muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.110)
  • vânzător (850)
  • manipulant mărfuri (724)
  • lăcătuş mecanic (665)
  • muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie (645)
  • confecţioner-asamblor articole din textile (635)
  • casier (576).

Locuri de muncă 2019 ANOFM. Studiile necesare

Din cele 28.977 de locuri de muncă disponibile declarate de angajatori la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, 1.312 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, programator, manager, medic, contabil etc), 15.391 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul locurilor de muncă fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii.

Locuri de muncă 2019 ANOFM. Unde se poate consulta oferta de joburi

Oferta locurilor de muncă la nivel naţional poate fi consultată pe site-ul ANOFM (www.anofm.ro), la secţiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante.

În ceea ce priveşte locurile de muncă la nivel judeţean, aceste informaţii pot fi vizualizate pe pagina de internet a fiecărei agenţii pentru ocuparea forţei de muncă judeţene/municipale sau la sediul acestora.

Citește și 400 milioane lei pentru eficiența energetică a rețelelor de termoficare

 

 

 

Citiți și despre: