Stiri: Logistica

Magistrala 5 metrou

Lucrările la Magistrala 6 a metroului încep în 2017

18.06.2016

Metrorex a anunat începerea etapei de execuţiei a Magistralei 6 de metrou – legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni este estimată pentru anul 2017. Valoarea totală a investiţiei este de 5.899.073.110 Lei (TVA inclus).

„Având în vedere că Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov reprezintă un document de referinţă pentru prioritizarea investiţiilor din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2016-2030, prioritizare ce are ca şi element esenţial gradul de maturitate al proiectelor, Magistrala 6 de metrou este unul dintre cele mai avansate proiecte din punct de vedere al pregătirii documentaţiei necesare acestei etape”, a anunţat Metrorex.

Calendarul elaborat de Metrorex privind acţiunile pentru anul 2016:

· Aprobarea prin Hotărâre de Guvern a indicatorilor tehnico – economici ai proiectului.
· Aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov.
· Demararea şi depunerea aplicaţiei pentru finanţarea din fonduri externe nerambursabile.
· Demararea acţiunilor specifice etapei de licitaţie pentru lucrările de structură.

Conform sursei citate, oportunitatea realizării investiţiei a fost stabilită în conformitate cu planurile generale de dezvoltare ale sistemului de transport public al oraşului, propuse şi justificate în “Strategia globală pentru dezvoltarea şi modernizarea transportului cu metroul în Bucureşti 2008-2030”.

Magistrala 6 va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni.

„Noua magistrală de metrou va creşte atractivitatea transportului subteran prin diminuarea duratei de deplasare pe coridorul deservit, va contribui la protecţia mediului înconjurător prin reducerea poluării (gaze de eşapament, zgomot, vibraţii) şi va oferi un nivel de servicii la standarde europene”, au mai spus reprezentanţii Metrorex.