Luni încep înscrierile la examenul naţional de Bacalaureat 2016

28.05.2016

Potrivit calendarului examenului național de bacalaureat, înscrierea candidaților pentru prima sesiune are loc în perioada 30 mai-3 iunie. Înscrierile se fac atât pentru absolvenții din anul școlar 2015-2016, cât și pentru cei din promoțiile anterioare, care nu au promovat examenul de bacalaureat.

Conform Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, aprobată prin ordinul MECS nr. 5080/31.08.2015, înscrierea candidaților pentru examenul de bacalaureat se face, prin fișă-tip informatizată, la secretariatele liceelor pe care aceștia le-au absolvit, numai în perioada prevăzută în calendarul examenului.

Pentru candidații din seria curentă, profesorii diriginți întocmesc tabele de înscriere la prima sesiune de bacalaureat, în conformitate cu evidențele din licee. Tabelele cuprind opțiunile pentru probele de examen și semnătura elevilor. Odată cu tabelele, profesorii diriginți depun și fișa-tip informatizată, tipărită și semnată de fiecare candidat, în care acesta își asumă opțiunile pentru disciplinele de studiu prevăzute pentru probele la alegere, la care doresc să susțină examenul de bacalaureat.

Candidații din anii precedenți se pot înscrie, în perioada prevăzută de calendarul examenului de bacalaureat, la secretariatul unității de învățământ pe care au absolvit-o, pe baza actelor solicitate de către secretariate (certificat de naștere și, după caz, de căsătorie, un act de identitate, foaia matricolă, adeverință cu notele la probele pentru care solicită recunoașterea notelor).

Absolvenții din seriile anterioare, în situația schimbării domiciliului în altă localitate, menționată ca atare în buletinul/cartea de identitate, se pot înscrie pentru a susține bacalaureatul la o unitate de învățământ de același profil, stabilită de comisia de bacalaureat județeană din județul în care se află noul domiciliu al candidatului. În afara acestei situații, înscrierea în alt județ este permisă numai cu aprobarea Comisiei Naționale de Bacalaureat, în urma unei cereri motivate și însoțite de documente doveditoare, transmise la Direcția Generală Învățământ Preuniversitar.

Elevii români care au studiat în străinătate se pot înscrie la examenul de bacalaureat numai după echivalarea studiilor și promovarea examenelor de diferență stabilite de MENCS, prin Centrul Național pentru Recunoașterea și Echivalarea Diplomelor.

Candidații proveniți din învățământul particular autorizat să funcționeze provizoriu se înscriu la centrul de examen desemnat de comisia de bacalaureat județeană/a municipiului București.

Examenul de bacalaureat 2016 va debuta în 13 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susținută până în 15 iunie. Proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă va avea loc în perioada 15-17 iunie. Între 21-24 iunie se va desfășura proba de evaluare a competențelor digitale, urmată, între 27 iunie — 1 iulie, de proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Probele scrise ale sesiunii iunie-iulie vor începe pe data de 4 iulie, cu Limba și literatura română (proba E)a) și vor continua pe 5 iulie cu proba la Limba și literatura maternă (proba E)b), pe 6 iulie cu proba obligatorie a profilului (proba E)c), iar pe 8 iulie cu proba la alegere a profilului și specializării (proba E)d).

Afișarea rezultatelor se va face în data de 12 iulie (până în ora 16.00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 16:00-20:00), care urmează a fi soluționate în perioada 13 — 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.

 

 

Citiți și despre: