Magazine de proximitate MyAuchan. OMV Petrom și Auchan Retail România au lansat un acord de extindere a parteneriatului pentru deschiderea de magazine de proximitate MyAuchan în benzinăriile Petrom.
Acest parteneriat aduce împreună două branduri recunoscute în România pentru raportul avantajos calitate-preț.
Astfel, zona de magazin existentă în cadrul stației de distribuție carburanți va fi reamenajată și va propune clienților comerțul de proximitate MyAuchan.
Reorganizările magazinelor sunt programate să fie realizate pe parcursul următorilor ani.
Magazine de proximitate MyAuchan. Ce spune conducerea retailerului?
Ionuț Ardeleanu, director general Auchan Retail România: „Suntem bucuroși că, împreună cu partenerul nostru OMV Petrom, am ajuns în etapa în care demarăm concretizarea unui vis frumos, a unei adevărate provocări de business, dar și a unei inovații pentru piața de retail: să aducem, în premieră pentru România, know-how-ul, gamele și prețurile unui specialist în retailul alimentar, în stațiile celui mai mare retailer național de carburanți. După toate testele făcute în cei trei ani de la demararea proiectului pilot, am reușit să configurăm un model de magazin MyAuchan care să răspundă cel mai bine nevoilor clienților în mișcare, dar și celor care locuiesc în imediata vecinătate pentru că venim cu un concept de magazin de proximitate, cu produse alimentare și nealimentare și o experiență unică de cumpărare. Vom remodela magazinele din stațiile Petrom pe parcursul mai multor ani pentru a oferi clienților un comerț sub brandul MyAuchan“
Magazine de proximitate MyAuchan. 2.500 de produse
În funcție de suprafața stației, pe rafturi se vor găsi până la 2.500 de produse dintr-o gamă variată:
- produse alimentare
- produse proaspete
- fructe și legume
- produse non-alimentare
- cosmetice
- detergenți
- produse pentru bebeluși
- accesorii auto
Preţurile oferite de MyAuchan aunt avantajoase pentru comerțul de acest tip derulat în benzinării.
Magazine de proximitate MyAuchan. Un amplu proces de modernizare
Prin urmare, benzinăriile Petrom vor intra într-un amplu proces de modernizare care, pe lângă amenajarea de magazine MyAuchan, include înlocuirea elementelor de identitate vizuală, precum și lucrări exterioare în zona pompelor și în cea a serviciilor adiacente (spălătoria de mașini, alimentarea cu GPL).
Totodată, în cadrul a cinci stații-pilot de distribuție, se vor crea culoare rapide, respectiv pompe la care se poate achita direct, cu cardul sau cu telefonul mobil.
Anunţul făcut de conducerea OMV Petrom
Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Oil: „Extinderea parteneriatului cu Auchan Retail România la nivelul întregii rețele de stații Petrom reprezintă un pas important în dezvoltarea brandului Petrom și un reper în strategia noastră de a îmbunătăți experiența clienților noștri. Cu o singură oprire, clienții noștri vor avea posibilitatea de a-și face cumpărăturile, odată cu alimentarea cu carburanți, economisind timp. Această abordare este unică și inovatoare pe piața din România și vine în întâmpinarea așteptărilor consumatorului modern și ale generației tinere, cu un program cotidian dinamic și alert. Continuăm astfel povestea de succes și ne consolidăm poziția ca brandul cu cel mai bun raport calitate-preț din retailul de carburanți din România.”
Citeşte şi Trotinetele electrice Lime ajung şi în Cluj-Napoca. Cum se pot închiria?