Magazinele Profi

Magazinele Profi, încă o donaţie importantă

22.01.2021

Magazinele Profi au donat, zilele acestea, 10.000 de euro pentru cumpărarea unui autoturism echipat cu cameră frigorifică astfel încât distribuția zilnică de vaccinuri anti-COVID-19 să se poată face în condiții optime către toate centrele din județul Timiș.

Magazinele Profi. Ce spune directorul general al retailerului?

“Consider că este de datoria noastră să ne îngrijim de comunitățile în care suntem prezenți cu magazine, iar acesta este unul dintre momentele când nevoia de sprijin este mai mare decât de obicei,” a afirmat Pawel Musial, Directorul general al rețelei de magazine Profi.“De altfel, de la începutul pandemiei și până acum, contribuțiile magazinelor noastre au mers de la simple vizoare protectoare și până la ventilatoare esențiale pentru secțiile ATI din spitale, ca să menționăm doar câteva dintre modalitățile în care contribuim concret la combaterea virusului.”

Magazinele Profi. Vehiculul ajunge la DSP Timiş

Decizia Profi a venit de la nevoia DSP Timiș de a dispune de un vehicul care să transporte vaccinurile în siguranță având în vedere că acestea trebuie menținute la temperaturi controlate.

“Sunt extrem de recunoscător și mulțumesc public pentru ajutor mediului privat din Timiș care își aduce contribuția la această acțiune al cărei scop este îmbunătățirea stării de sănătate a populației din județ,” a declarat Dr. Flavius Cioca, Directorul executiv al DSP Timiș.

Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică din ţara noastră. Retailerul deţine peste 1400 de magazine deschise în mai bine de 650 de localități și o echipă ce are mai mult de 21.000 de membri.

Citeşte şi Investiţii imobiliare: 914 milioane de euro în 2020

 

 

 

Citiți și despre: