Slide

Construcții

Makita: livrări oriunde în ţară în 24 de ore

30.08.2013

 “Gestionarea resurselor, mărirea portofoliului și deservirea nevoilor clienților” – rețeta de succes pentru Makita

Orice companie a simțit pe propria “piele” efectele crizei economice, dar cel mai afectat domeniu a fost de departe cel al construcțiilor. Cu toate acestea, piața sculelor electrice din România a cunoscut o dezvoltare în ultimii ani. Segmentul este presărat cu alegeri multiple pentru orice cumpărător angrenat în acest domeniu, iar poziția de lider este ocupată de corporația Makita, companie care are capital japonez și o bogată istorie în spate.

În timp ce alte afaceri încercau să suplinească pierderile cu tăieri din numărul de angajați compania japoneză nu a luat în calcul această măsură și a ales să ofere încredere în primul rând angajaților. Cum a trecut însă, concret, Makita de perioada crizei economice și de efectele acestei perioade? “Gestionarea eficientă a resurselor, mărirea portofoliului de produse pentru o deservire cât mai bună și exactă a nevoilor clienților, abordarea unor canale noi de vânzare, eficientizarea activității departamentelor, dar cu menținerea numărului de angajați – sunt doar câteva dintre măsurile luate de Makita România”, ne-a declarat Eduard Măcărescu, Marketing and Sales Manager în cadrul Makita România.

În acest an, Corporația Makita sărbătoreşte 96 de ani de la înfiinţare, perioadă în care a devenit cel mai important producător japonez, cu recunoaştere internaţională, de scule electrice portabile. Makita România însă a luat ființă în urmă cu 13 ani, în anul 2000. Începutul a fost încet, debutul afacerii fiind tratat cu precizie japoneză.

Deși reputația corporației japoneze este recunoscută la nivel mondial, cumpărătorii din România au fost câștigați din anul 2000. “Întreaga filosofie Makita este axată pe relațiile speciale pe care compania le are cu clienții săi, relații ce nu se rezumă doar la vânzarea produselor, ci și la serviciile de o înaltă calitate pe care compania le oferă atât înainte, cât și după vânzare”, ne-a declarat Eduard Măcărescu, Marketing and Sales Manager în cadrul Makita România.

În ultimii ani, corporația cu un capital japonez a pus un accent deosebit pe dezvoltarea mașinilor de grădină, produse ce au început să ocupe o pondere din ce în ce mai mare în business-ul companiei, atât la nivel internațional, cât și la nivel local pe piața din România.

Livrări în 24 de ore

Atât calitatea produselor cât și calitatea serviciilor asociate acestora reprezintă rețeta succesului care a funcționat și încă funcționează pentru Makita. “Prin livrarea oriunde în țară în termen de 24 ore, prin repararea tuturor sculelor în garanție în maxim 48 de ore de la intrarea lor în service sau prin livrarea a peste 99% din comenzi în timp util Makita a impus adevărate standarde în industrie”, explică Eduard Măcărescu.

Și chiar dacă timpul de livrare și de reparație este foarte scurt, se dorește ca pe viitor serviciul să fie îmbunătățit. ”Lucrăm continuu pentru a ne îmbunătăți performanțele chiar acolo unde suntem deja foarte buni. Lucrăm intens pentru ca în viitor să scădem timpii necesari reparației produselor atât în garanție cât și post garanție dar și pentru a scădea și mai mult timpii necesari livrării. Un alt plan ambițios pentru viitor îl reprezintă instituirea unui sistem de certificare a cunoștințelor vânzătorilor din magazinele partenerilor noștri”, ne-a declarat Eduard Măcărescu.

Cât despre noi dezvoltări în ceea ce privește alte tipuri de produse, Makita acordă o importanță deosebită dezvoltării unui portofoliu propriu de mașini și scule electrice pentru amenajarea și întreținere pentru păduri, parcuri și grădini. Pentru a derula acest proiect amplu, Makita a deschis un centru de dezvoltare dedicat acestor scule în Japonia. Mai mult decât atât, pentru a-și menține un culoar liber către preferințele consumatorilor săi, compania japoneză a achiziționat producătorul german Dolmar, inventatorul motofierăstrăului și producătorul de motoare mici în patru timpi, Fuji Robin. Momentan, Makita produce o gamă variată de produse la standarde de calitate foarte bune.

”Suntem lideri de piață pe segmentul de scule profesionale, ne consolidăm această poziție permanent, avem cea mai extinsă rețea de service, cel mai scurt timp de livrare și nu în ultimul rând ne bazăm pe o echipă de oameni pasionați și sută la sută dedicați activității pe care o desfășoară în cadrul companiei”, a declarat pentru Jurnalul de afaceri, Eduard Măcărescu, Marketing and Sales Manager în cadrul Makita România.

Precizia japoneză și atenție pentru detalii  

“Perseverența de care compania a dat dovadă, minuțiozitatea cu care totul este gândit / analizat și apoi implementat sunt în mod cert componente ale filosofiei de piață japoneze. Cu toate acestea, suntem o corporație japoneză care gândește și acționează local, tocmai acest mix asigurând realul succes de care corporația se bucură pretutindeni în lume” adaugă Eduard Măcărescu.

Așteptările sunt așadar mari pentru viitorul companiei. ”Având în vedere resursele de care compania dispune, intențiile foarte serioase pe care aceasta le-a manifestat și le manifestă în România, ne așteptăm la o creștere constantă a business-ului local în următorii ani”, ne-a declarat Eduard Măcărescu, Marketing and Sales Manager în cadrul Makita România, care a adăugat că Makita investește în prezent și într-un nou portal online, cu funcționalități îmbunătățite. “Noul portal vine să răspundă atât nevoilor utilizatorilor de produse Makita cât și partenerilor noștri care vor putea să beneficieze de mai multe facilități noi oferite prin intermediul platformei online”, explică Eduard Măcărescu.

Makita Corporation

Situată în Anjo, lângă Nagoya, Makita proiectează şi produce o gamă extinsă de scule electrice care include în principal fierăstraie circulare, fierăstraie pendulare, rindele, mașini de înșurubat, ciocane rotopercutoare, polizoare şi şlefuitoare. Cu sprijinul unei puternice reţele în Japonia, care include fabricile din Okazaki şi Ichinomiya şi mai mult de 100 de centre de vânzare, Makita îşi desfaşoară activitatea internaţională prin peste 40 de reprezentanţe.