Manageri Deloitte România. Compania a anunțat că își consolidează echipa de management prin promovarea a cinci manageri seniori în roluri de directori. Este vorba de departamentele de fiscalitate, de audit și servicii conexe, de consultanță financiară și de consultanță în managementul riscului.
Manageri Deloitte România. Performanțele obținute
Decizia a venit ca urmare a performanțelor lor în deservirea clienților, în dezvoltarea profesională a echipelor și în creșterea afacerii.
Așadar, compania a făcut următoarele numiri:
- Alexandra Bunea-Oprișescu – Director Taxe
- Oana Nicula și Răzvan Ungureanu – Directori Audit și Asigurări
- Iulia Bratu – Director Fuziuni și Achiziții
- Elena Grigore – Director Consultanță de Risc.
Manageri Deloitte România. ”Directorii au un rol esențial în consolidarea expertizei”
„În activitatea noastră, directorii au un rol esențial în consolidarea expertizei și a echipelor, în livrarea proiectelor și în consolidarea relațiilor cu clienții. Este o mare satisfacție să felicit noi colegi care ajung în astfel de poziții cheie și să le mulțumesc pentru angajamentul față de valorile Deloitte de a crea un impact pozitiv prin ceea ce facem pentru clienții, pentru colegii noștri și pentru comunitatea de afaceri. Suntem încrezători că abilitățile și entuziasmul lor vor consolida practica noastră și vor aduce un suflu proaspăt în cadrul echipei de management”, a spus Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
Manageri Deloitte România. Alexandra Bunea-Oprișescu
Alexandra Bunea-Oprișescu deține o experiență de 11 ani în domeniul prețurilor de transfer. Ea oferă servicii de consultanță către clienți locali și internaționali care activează în următoarele industrii:
- servicii financiare
- telecomunicații
- media
- tehnologie
- prelucrătoare
Domeniile sale de expertiză sunt consultanța fiscală, restructurarea afacerilor din perspectiva prețurilor de transfer, acordurile de preț în avans, due-diligence și litigiile privind prețurile de transfer.
Oana Nicula
Oana Nicula a coordonat proiecte pentru clienți din domeniul energiei, bunurilor de larg consum, distribuție, producție și al comerțului cu amănuntul.
Ea este implicată în auditarea situațiilor financiare întocmite în conformitate cu standardele românești de contabilitate și cu standardele internaționale de raportare financiară, precum și în alte proiecte, precum consultanță legată de aspecte contabile complexe și alte servicii de asigurare.
Manageri Deloitte România. Răzvan Ungureanu
Răzvan Ungureanu deține 11 ani experiență în audit și cunoaște în detaliu mediul economic local. A fost implicat în diferite proiecte precum misiuni de proceduri convenite, misiuni de asigurare limitată, audituri și revizuiri ale situațiilor financiare. El este specializat în sectorul energiei și al utilităților, în domeniul produselor de larg consum și al industriei de prelucrare.
Iulia Bratu
Având o experiență de 15 ani în domeniul fuziunilor și achizițiilor (M&A), Iulia Bratu deține o experiență solidă în coordonarea de tranzacții complexe și competitive pentru companii din industrii variate, precum energie, retail, farmaceutice și servicii financiare. Ea este unul dintre cei mai respectați consultanți M&A, conform clasamentului Mergermarket pentru România.
Pe parcursul carierei sale, Iulia Bratu a contribuit la încheierea unor tranzacții importante precum:
- vânzarea Fabryo către Akzo Nobel NV
- vânzarea Farmexim și Help Net către Phoenix
- vânzarea Animax către TRG
- vânzarea participațiilor E.ON și OMV Petrom din compania de distribuție a gazelor Congaz către GDF Suez
Manageri Deloitte România. Elena Grigore
Elena Grigore deține 11 ani experiență în analiza riscului de credit și a reglementării industriei bancare. Ea a supravegheat atât realizarea și revizuirea metodologiilor IFRS9 pentru bănci din România, Serbia și Bulgaria, cât și dezvoltarea, testarea și validarea a numeroase modele interne pentru sisteme avansate.
Citește și FlixBus ajunge și în Turcia. Ce parteneriat a încheiat compania?