Managerii din România sunt optimiști. Ce domenii înregistrează creșteri?

29.02.2016

Managerii companiilor din țara noastră estimează, pentru perioada februarie-aprilie, o creştere a activităţii în comerţul cu amănuntul şi una moderată în industrie, construcţii şi servicii. De asemenea aceștia preconizează un avans al numărului de salariaţi în comerţul cu amănuntul, precum şi o stabilitate a preţurilor, potrivit datelor INS.

Astfel, managerii din industria prelucrătoare estimează pentru cele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +10%), cu un avans mai important în activitatea de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor şi în activitatea de tipărire şi reproducere pe suporturi a înregistrărilor (solduri conjuncturale +24%).

De asemenea se va remarca o relativă stabilitate a preţurilor la produsele industriale în următoarele trei luni (sold conjunctural -1%), dar şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%).

Creștere moderată în construcții

În construcţii se va raporta o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +7%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +7%), concomitent cu o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%) şi a preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural 0%).

Managerii din comerţul cu amănuntul preconizează până în aprilie o tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +32%), dar şi un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +8%).

Cererea de servicii

Conform studiului INS, cererea de servicii va avea o creştere moderată în perioada februarie-aprilie (sold conjunctural +7%), în timp ce numărul de salariaţi va rămâne relativ stabil (sold conjunctural +3%), precum şi preţurile de vânzare sau de facturare ale (sold conjunctural +2%).

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor companiilor asupra dinamicii unui fenomen și nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii valorii unui indicator statistic, precizeză INS.

 

 

 

 

Citiți și despre: