Britanicii au votat, ieri, într-un referendum istoric, ieşirea regatului din Uniunea Europeană. Rezultatele votului de joi au fost anunţate în această dimineaţă: în jur de 52% de cetăţeni britanici au ales ca ţara lor să nu mai fie parte a proiectului european.
UPDATE. Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) se declară profund îngrijorată de efectele votului din Marea Britanie asupra construcţiei europene, dar şi asupra românilor care trăiesc şi muncesc în Regatul Unit al Marii Britanii.
PACT consideră că ieșirea Marii Britanii din UE constituie un precedent periculos pentru UE, inclusiv în ţările din Europa Centrală şi de Est precum Ungaria, Cehia sau Polonia, în contextul unei Rusii tot mai agresive în regiune. Sondajele de opinie arată o tendinţă îngrijorătoare de creştere a euroscepticismului, chiar şi în statele membre traditional pro-europene. Forţele eurosceptice, care există în multe membre ale UE, vor fi încurajate, iar Brexit va excerba instabilitatea cauzată de criza economică şi criza refugiaților, întărind incertitudinile cu privire la viitorul Uniunii Europene. Constucţia europeană în ansamblul său va fi pusă în discuție.
UPDATE. Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski, a afirmat cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană că rolul Londrei ca centru financiar global va fi consolidat.
„În primul rând, confirmă cât de adevărată este zicala că singurul lucru sigur în viață este schimbarea. În al doilea rând, în ceea ce privește lumea investițiilor, implicațiile negative inevitabile din punct de vedere politice pentru UE, pot produce o schimbare în atitudinea investitorilor și a instituțiilor financiare. Raționamentele, punctele de vedere și opiniile pot fi formate mai mult în modul „de la caz la caz” și nu pe un set restrâns de indicatori globali, aceasta din urmă fiind tipică pentru capitalismul global.
Acest lucru ar fi o schimbare bună pentru țări precum România. În al treilea rând, rolul Londrei ca centru financiar global va fi consolidat, pentru că City-ul nu va fi supus constrângerilor birocratice ale UE și direcției copleșitoare către supra-reglementare.Pe scurt, impactul Brexit este, în opinia mea, foarte divers și nu întotdeauna negativ. Oricum, aceste zile în piețele bursiere sunt bune pentru cei care cumpără”, a afirmat acesta.
UPDATE. Premierul Marii Britanii, David Cameron a anunţat că se va retrage din funcţia sa şi va încerca în această perioadă în care mai este prim ministru să stabilizeze ţara.
Acesta i-a asigurat pe investitori că nu va exista nicio problemă în privinţa economiei Marii Britanii.
Pieţele globale suferă un şoc sever
UPDATE. Mihai Nichişoiu, Directorul diviziei de fonduri a Tradeville, Vanguard Asset Management, a afirmat că pieţele globale suferă un şoc sever în această dimineaţă – cu lira sterlină la minimele ultimilor 30 de ani, bursele de acţiuni pierzând până la 10%, iar aurul la 1350 dolari uncia – întrucât ipoteza de lucru a fost în permanentă cea potrivit căreia Marea Britanie va decide să rămână în Uniunea Europeană.
„În spaţiul G7, inclusiv în Marea Britanie, autorităţile financiare se vor regrupa şi vor încerca stabilizarea pieţelor financiare prin intervenţii directe şi linii de lichiditate – să nu uităm că există deja un plan pentru o asemenea situaţie de urgenţă. Pe termen mai lung, însă, „Brexitul” se adaugă unei lungi liste de riscuri globale – pe care, ironic, ieşirea Marii Britanii din UE nici măcar nu ocupă prima poziţie. Un risc mult mai important se referă la eventualitatea unei alunecări dure a economiei chineze şi a unei crize a sistemului lor financiar/bancar”, a afirmat acesta.
Conform lui, sistemul imunitar al burselor de acţiuni era oricum deja slăbit de trauma celui mai sever debut de an din istorie.
„În condiţiile în care dobânzile vor rămâne la niveluri excepţional de mici, în unele cazuri chiar negative, iar riscurile globale abundă, foarte probabil alocările de capital la nivel global se vor îndrepta tot mai mult către aur. În 2016, activele tradiţionale de refugiu, în particular aurul, sunt adevăraţii câştigători ai concursului de împrejurări”, a mai precizat analistul.
În ceea ce priveşte bursa din România, dimineaţă această a arătat încă o dată corelaţia strânsă cu pieţele externe. Astfel, acţiunile de la BVB au replicat căderea burselor europene, cele mai afectate fiind băncile.
Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) este de părere că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va dilua forţă, integralitatea şi economia UE.
Acest lucru vine în contextul în care Marea Britanie reprezintă unul dintre pilonii UE atât din perspectiva economică şi politică, cât şi din cea a securităţii europene globale.
Vor realiza şi alte state referendumuri?
Ieşirea Marii Britanii din UE creează premise extrem de periculoase pentru celelalte state din UE. Drept urmare, naţionalişti, eurosceptici din Scoţia, Irlanda de Nord, Olanda, Italia, Franţa au apreciat deja rezultatul votului din Marea Britanie drept o „victorie a libertăţii”, cerând fie o consultare populară asemănătoare sau, după caz, referendum de declarare a independenţei”.
Lira sterlină s-a prăbușit, ajungând la cel mai mic nivel din ultimii 31 de ani. De asemenea, bursele sunt în scădere drastică.
„Totul depinde acum de reacţia politicienilor. Din partea Băncii Angliei, să ne aşteptăm azi la o reducere a dobânzii cu 50 de puncte de bază. Banca Centrală Europeană va furniza şi ea, probabil, lichidităţi, cu ajutorul Băncii Japoniei şi al Rezervei Federale a SUA. Să ne aşteptăm şi la o reuniune de urgenţă a Băncii Angliei – în jur de ora 11:00, ora Bucureştiului – când se deschid pieţele cash de acţiuni. Lira sterlină a intrat deja în zona critică pe termen lung”, a afirmat Steen Jakobsen, economist şef şi CIO Saxo Bank.
„Brexitul e aici, iar implicaţiile lui sunt dramatice”
Peter Garnry, Head of Equity Strategy în cadrul Saxo Bank, a precizat că „Brexitul e aici, iar implicaţiile lui pe termen lung şi scurt sunt dramatice”.
„STOXX 50 scade spre 9-11%, în funcţie de impactul la deschidere din bănci (Banco Santander, BBVA, UniCredit, Deutsche Bank). Ne aşteptăm ca financiarele, ciclicele şi industrialele să „conducă” clasamentul pierderilor la deschidere. Evident că s-a instalat panică, dar să luăm în considerare teoria Saxo Bank: politicienii vor construi acum un răspuns politic, sau mai degrabă un mecanism prin care să răspundă la reacţia pieţelor globale. Totul va fi de vânzare, deci strategia este să găseşti acele acţiuni care se vor reîntoarce pe plus”, a afirmat acesta.
Steen Jakobsen, economist sef si CIO Saxo Bank, a spus că votul pro-Brexit dă aripi mişcărilor anti-sistem din Spania (cu alegeri săptămâna viitoare) şi Franţa (cu alegeri în 2017). Un alt lucru important, conform acestuia, este reprezentat de faptul că votul confirmă faptul că Donald Trump are o şansă la alegeri.
„Până la urmă, e o veste bună pentru europeni, chiar dacă primele efecte sunt dureroase: procesul de reforma al UE va răbufni, pentru că Uniunea Europeană, iată, nu-şi mai poate ignora alegătorii. Premierul britanic, David Cameron, a încercat o negociere cu Europa, însă acum avem un continent fragmentat, iar un Super Stat este foarte greu de imaginat”, a mai spus specialistul Saxo Bank.
Cele mai importante 24 de ore din istoria noastră recentă
John J Hardy, Head of FX Strategy – Saxo Bank, spune că poate cele mai importante 24 de ore din istoria noastră recentă au trecut deja.
„Apetitul de risc şi lira sterlină crescuseră înainte de vot, lumea aşteptându-se la un „Bremain”, dar iată că ne trezim la crudă realitate a unui răsunător Brexit. Au existat aşteptări privind votul de ieri, dacă ne uităm la comportamentul alegătorilor din trecut – vezi referendumurile pentru independenţa Quebecului şi a Scoţiei, unde alegătorul marginal a decis păstrarea status quo-ului. Nu a fost cazul acum şi asta demonstrează riscurile ce planează asupra voturilor populare legate de viitorul UE şi poate chiar asupra alegerilor din SUA. Băncile centrale şi politicienii nu au făcut altceva decât alimenteze repulsia faţă de acest status quo – e concluzia cea mai dură şi mai profundă. A, şi a fost un vot puternic antiglobalizare”, a spus John J. Hardy.
Băncile centrale vor interveni
Conform acestuia va există un răspuns oficial puternic, iar băncile centrale vor interveni, ceea ce înseamnă că vom avea un risc concentrat pe această zi de tranzacţionare, cu o reacţie şi din partea investitorilor după acest eveniment. În plus, Banca Angliei ar putea reduce dobânda, iar David Cameron şi-a anunţat deja demisia.
„Ce e important acum e să vedem ce facem până la sfârşitul zilei şi să ne păstrăm rezerve de strategie înainte de a judeca în ce mod vom reacţiona la evoluţia pieţei în continuare”, a explicat John J Hardy.