Martie 2018

Luna martie este dedicată doamnelor și domnișoarelor din jurul nostru, iar unul dintre subiectele discutate din ce în ce mai des în ultima perioadă este egalitatea de șanse între femei și bărbați. Comisia Europeană a lansat chiar un program special, numit “Drepturi, egalitate şi cetăţenie 2014-2020″, prin care finanțează proiecte, în valoare totală de aproape 16 milioane de euro, prin care să asigure egalitatea de gen în realitate. În tot acest timp însă, există țări unde discuțiile despre egalitatea de șanse sunt abia la început.

Există nenumărate studii care demonstrează faptul că femeile sunt, în cele mai multe dintre sectoarele de activitate, slab plătite comparativ cu bărbații. Mai mult decât atât, numărul femeilor în poziții decizionale este mult mai mic comparativ cu cel al colegilor de sex masculin.

Datele venite direct de la Bruxelles arată că situația cu privire la nivelul de salarizare va deveni cu adevărat egală în aproximativ 70 de ani. În ceea ce privește prezența feminină egală în parlamentele naționale, Europa are nevoie de cel puțin 20 de ani pentru a soluționa acest lucru.

În România, rezultatele unui studiu publicat acum aproximativ un an arată că diferența de salarizare brută dintre femei și bărbați este de 4,5%. Procentul pare semnificativ, dar dacă îl comparăm cu media europeană de 16,7% situația se schimbă. Valoarea maximă a diferenței a fost înregistrată de Estonia, cu nu mai puțin de 28,1%. Există însă țări în care plata inegală este ilegală. Un exemplu este Islanda, unde companiile sunt obligate să ofere dovezi clare privind echitatea salariilor angajaţilor. Dacă societățile nu vor demonstra că își tratează salariații în mod egal, acestea vor fi sancţionate cu amenzi semnificative.

Nu ne putem abține însă să nu ne întrebăm de cât timp vom avea nevoie în realitate pentru a oferi șanse egale între sexe la locul de muncă? Trăim într-o perioadă în care dezvoltarea, la orice nivel, este fantastică, însă pare că anumite lucruri de bază nu se schimbă deloc ușor.