Slide

Martie 2019

În timp ce toată Europa vorbește despre o stabilizare a economiei și chiar despre dezvoltarea unor sectoare importante, țara noastră a înregistrat, în prima lună a anului, o rată anuală a inflaţiei de 3,2%. Este cea mai mare dacă o comparăm cu țările ce fac parte din Uniunea Europeană, ba chiar de două ori mai mare decât media UE, ce se ridică la doar 1,5%. Statisticile sunt oferite de Eurostat, același raport aratând și faptul că după România, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în țări precum Letonia (2,9%), Ungaria şi Estonia (câte 2,8%), urmate îndeaproape de Slovacia şi Bulgaria (câte 2,2%).

Desigur că există și state care sunt adevărate modele, printre care se numără Grecia (cu o rată a inflației de doar 0,5%), Croaţia şi Portugalia (câte 0,6%), Polonia (0,7%) şi Irlanda (0,8%).

Datele nu fac altceva decât să ridice și mai multe semne de întrebare asupra sectoarelor economice care nu sunt stabile încă. Asta mai ales pe fondul faptului că în cadrul UE rata anuală a inflaţiei a fost de 1,5%, în scădere faţă de cea înregistrată în decembrie, așadar situația României este cu atât mai vizibilă.

Toate acestea, pe fondul devalorizării puternice a leului comparativ cu euro în ultimele săptămâni, conduc la sistările investițiilor sau cel puțin la o analiză mai detaliată asupra viitorilor pași ale companiilor ce aveau planuri de dezvoltare.

Cum va fi așadar 2019 din punct de vedere economic? Analiștii sunt rezervați încă în a oferi declarații dure, însă primele luni ale anului nu au adus cele mai bune vești pentru țara noastră.