Martie 2021

Leadership la feminin! E greu de imaginat faptul că în 2021 marile companii și fonduri de investiții, care stau la baza economiei mondiale, încă discută despre cât este de important rolul unui leader și de multe ori aceste conversații se împart în leadership masculin și feminin. Cele mai recente studii ne arată că multe țări dezvoltate din Europa și nu numai încă se confruntă cu aceste discuții, în ciuda nenumăratelor exemple care demonstrează eficiența unei balanțe și beneficiile nenumărate pe care o femeie le poate aduce atunci când rolul ei în companie este unul senior.

Suntem martorii unor decizii istorice. Una dintre cele mai recente și apropiate geografic este Maia Sandu, primul președinte femeie al Moldovei. După ani de zile de atacuri sexiste, victoria a fost una care și-a găsit locul pe primele pagini ale multor ziare internaționale. Maia a devenit președintele Moldovei în noiembrie 2020, aceeași lună în care americanii au ales-o pe Kamala Harris în funcția de vice președinte, devenind astfel cea mai puternică femeie din istoria Statele Unite.

În timp ce femeile adună voturi de încredere în întreaga lume pentru poziții guvernamentale, se pare că situația nu este una asemănătoare și la nivelul companiilor private, unde bărbații sunt în continuare în cele mai numeroase poziții de conducere. Asta în ciuda analizelor care arată nu doar faptul că femeile aduc o viziune unică și foarte benefică pentru întreaga echipă pe care o conduc, dar și faptul că demonstrează un nivel de implicare și de asumare mai ridicat, comparativ cu cel al bărbaților. Studii recente arată faptul că, atunci când o femeie își asumă un rol de leader, multe dintre caracteristicile deja existente, precum capacitatea de a lua decizii rapide bazate pe informații iterative, devin și mai dezvoltate și mai vizibile în comportamentul și stilul de management.

În cadrul organizațiilor moderne, unde a colabora, a comunica și a lua decizii rapide sunt lucruri mai importante ca niciodată, caracteristici precum empatia și deschiderea spre inovație sunt mai importante ca niciodată, iar femeile sunt cele care au condus mereu aceste topuri.

Angajații de astăzi își doresc manageri leaderi, care să susțină un proces continuu de învățare, să poată dezvolta relații sincere bazate pe empatie chiar și atunci când situațiile sunt complicate, care sunt exemple de integritate și care înțeleg efectele stresului și ale anxietății. În timp ce criza adusă de Covid continuă, acestea ar trebui să fie caracteristici pentru orice leader, indiferent de gen.