Stiri: Sanatate

Programele naționale de sănătate în 2024.

Măsuri de debirocratizare a sistemului de sănătate

12.01.2018

Florian Bodog, ministrul Sănătății, s-a întâlni cu președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Laurențiu MIahi și reprezentanții acestei instituții pentru a discuta propunerile de debirocratizare a actului medical care urmează să fie cuprinse într-o Ordonanţă de modificare a Legii nr. 95 a Sănătății.

Ministrul Sănătății a verificat şi stadiul implementării măsurilor de debirocratizare a actului medical deja stabilite să fie prevăzute în noul Contract Cadru de acordare a asistenței medicale în anul 2018.

În cadrul întâlnirii s-au luat în discuţie o serie de măsuri cu rol de debirocratizare şi optimizare a activităţii cadrelor medicale, în scopul asigurării unui acces mai bun al pacienţilor la serviciile medicale.

În acest sens este în curs de finalizare un proiect de modificare a Legii 95/2006 care va redefini medicul prescriptor, în sensul că responsabilitatea prescrierii de medicamente compensate pe bază de scrisoare medicală va reveni medicului care a elaborat schema terapeutică, în cazul în care reţeta prescrisă respectă schema de tratament. Totodată, vor fi revizuite şi protocoalele terapeutice aprobate prin Ordinul MS/CNAS nr.1301/500/2008, în sensul facilizării accesului pacienţilor la tratamente, prin extinderea categoriilor de medici prescriptori.

Prin modificările legislative menţionate se are în vedere şi reglementarea situaţiilor în care medicii de familie prescriu medicamente pe bază de scrisoare medicală pentru tratamente a căror iniţiere şi continuare intră în obligaţia medicilor din specialităţile clinice, conform protocoalelor terapeutice.

De asemenea, a fost propusă o modificare în sistemul informatic, astfel încât calitatea/categoria de asigurat modificată în sistem să îşi producă efectele din ziua în care a fost operată în platforma informatica (PIAS), cu excepţia datelor referitoare la naştere şi la deces. În acest fel, se evită situaţiile în care prescripţiile şi serviciile medicale acordate pe baza informaţiilor din sistemul informatic sunt imputate furnizorilor.

Una dintre măsurile propuse prevede eliminarea obligativităţii medicilor de a transmite către sistemul informatic al Dosarului Electronic de Sănătate datele medicale ale pacienţilor care declară în scris că, din motive de conştiinţă sau religioase, nu doresc ca aceste date să fie stocate.

În proiectul Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în anul 2018 se introduc, de asemenea, o serie de prevederi de debirocratizare a activităţii furnizorilor de servicii medicale şi de creştere a accesului asiguraţilor la medicamente şi servicii paraclinice finanţate de CNAS.

Astfel, se renunţă complet la documentele pe hârtie în cadrul procesului de contractare a serviciilor medicale şi se elimină obligaţia furnizorilor de a mai completa formulare tipizate pe hârtie în activitatea curentă. Această măsură va duce la creşterea timpului efectiv acordat de către medici pentru consultarea pacienţilor.

De asemenea, noul Contract-cadru va prevede faptul că reţetele şi biletele de trimitere la analize vor fi onorate de orice farmacie sau laborator de pe teritoriul ţării. În prezent există restricţia ca farmacia sau furnizorul de servicii paraclinice căruia i se adresează asiguratul să fie în contract cu aceeaşi casă de sănătate cu care se află în contract şi medicul care eliberează reţeta sau biletul de trimitere.

O altă modificare în Contractul – cadru prevede ca, în cazul în care medicul de familie nu va reuşi să-şi găsească un înlocuitor pentru perioada plecării în vacanţă, pacienţii înscrişi pe lista medicului aflat în concediu se vor putea adresa cabinetelor de medicină primară din proximitate, desemnate de medicul respectiv.

Pentru medicul de familie aflat la început de activitate sau nou venit într-o localitate, perioada acordată pentru a-şi forma lista de pacienţi va fi extinsă de la şase luni la un an.

De asemenea, a fost propusă revizuirea criteriilor de acordare a sporurilor pentru condiţiile de activitate ale cabinetelor de medicină primară şi de specialitate din ambulatoriu, prevăzute în Ordinul MS/CNAS nr. 391/187/2015.

„Noile măsuri agreate azi vor fi introduse într-un proiect de Ordonanţă care va fi supus aprobării Guvernului în cursul acestei luni, pe perioada vacanţei parlamentare. Doresc să creăm un sistem în care medicii să poată oferi un act medical de calitate, acordând mai mult timp consultaţiilor şi discuţiilor cu pacienţii”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.