Magazin Lidl Otopeni

Lidl, noi măsuri pentru a preveni coronavirusul: Ce recomandări trebuie să respecte clienții?

19.03.2020

Măsuri Lidl. Lanțul de supermarketuri a anunțat că a implementat noi măsuri pentru a-și proteja angajații și clienții. De asemenea, compania desfășoară o campanie media de informare și responsabilizare a clienților.

Măsuri Lidl. Sănătatea, o prioritate

”Sănătatea angajaților, clienților și partenerilor noștri este prioritară pentru noi. De aceea, urmărim cu mare atenție evoluția răspândirii în Europa a virusului COVID-19 și am adoptat, la nivelul companiei noastre, o serie de măsuri pentru a preveni răspândirea acestui virus în rândul colegilor și clienților noștri”, spun reprezentanții Lidl.

Măsuri Lidl. Recomandări pentru clienți

Pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl a făcut o serie de recomandări pentru clienți, printre care se numără:

  • Evitarea cumpărăturilor în timpul orelor de vârf (17:00-19:00)
  • Evitarea zonelor aglomerate
  • Păstrarea distanței de cel puțin 1 m față de alte persoane
  • Plata cu cardul bancar
  • Spălarea foarte bine a alimentelor înainte de consum
  • Spălarea cât mai frecventă pe mâini cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde
  • Evitarea atingerii feței, ochilor, nasului sau gurii dacă nu aveți mâinile igienizate
  • Adoptarea unui comportament responsabil în ceea ce privește numărul de produse achiziționate
  • Evitarea deschiderii ambalajelor produselor pe care nu le achiziționează
  • Atingerea doar a fructelor și legumelor pe care urmează să le cumpărați

Aceste sfaturi au fost publicate atât în mediul online, pe rețelele sociale, cât și în incinta și în parcările magazinelor, prin afișe, respectiv billboard-uri. De asemenea, în zilele următoare, aceste recomandări vor fi comunicate și prin mesaje audio în magazine.

Măsuri Lidl. Distanța de 1 metru la cozi

”Pentru a ajuta clienții care stau la coadă să păstreze distanța recomandată de 1 m față de cei din jurul lor, de ieri, am început montarea unor indicatoare pe podea în zona caselor de marcat.

Ca o măsură în plus pentru a ne proteja colegii din magazine, săptămâna aceasta vom începe montarea unor panouri transparente de protecție la casele de marcat.

Am limitat numărul de clienți prezenți în același timp în anumite magazine Lidl. Astfel, în magazinele cu flux mare de clienți, accesul în magazin se face dirijat”, au explicat repezentanții Lidl.

Măsuri Lidl. Intrarea în magazine se face eșalonat

Intrarea în magazinele Lild se face eșalonat, astfel încât să se evite aglomerația. Această măsură le este semnalată clienților în parcările magazinelor și prin intermediul agenților de pază.

”Am suplimentat cantitatea de dezinfectant disponibilă pentru colegii din magazine și am pus dezinfectant și la dispoziția celor din sediul central și sediile regionale.

Am sporit măsurile de curățenie și dezinfecție a zonelor, respectiv obiectelor expuse și/sau intens tranzitate, așa cum ar fi toaletele, mânerele, coșurile și cărucioarele de cumpărături.

Urmărim în permanență evoluția răspândirii virusului COVID 19 și recomandările autorităților și reevaluăm aceste măsuri ori de câte ori este nevoie, astfel încât angajații și clienții noștri să fie în siguranță”, conform Lidl.

Citește și RORETAIL cere închiderea mall-urilor din România

 

 

Citiți și despre: