Executivul a luat unele măsuri pentru facilitarea accesului fermierilor la plățile directe și ajutoarele naționale tranzitorii și pentru extinderea categoriei de beneficiari la această formă de sprijin financiar. Una dintre măsuri creează cadrul legal pentru prelungirea termenului până la care fermierii pot depune cererile unice de plată fără a se percepe penalități de întârziere. Potrivit legislației actuale și regulamentului european, termenul este 15 mai. Însă, până în prezent, au depus cererea unică de plată aproximativ 598.000 de fermieri din cei cca. 1.000.000 de fermieri potențiali beneficiari ai plăților.
„Facem precizarea că în cadrul reuniunii Comitetului de Plăți Directe și Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene din data de 4 mai 2016 s-a stabilit și votat prin procedură scrisă, în unanimitate, o derogare de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce privește data limită pentru depunerea cererii unice de plată pentru anul 2016, agreându-se faptul că textul va fi înaintat spre adoptare în data de 13 mai 2016. Data limită pentru depunerea cererilor unice de plată prevăzută de Regulamentul menționat anterior este 15 iunie 2016, statele membre urmând să fixeze la nivel național data limită până la această dată”, conform unui comunicat de presă transmis de Guvern.
Prin adoptarea acestei Ordonanțe de Urgență va fi permis României să prelungească termenul limită de depunere a cererilor de plată în limita termenului de 15 iunie 2016.
De asemenea, prin actul normativ se extinde categoria potențialilor beneficiari de plăți, prin introducerea universităților, institutelor, stațiunilor didactice, fermelor de cercetare și producție agricolă, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și altor organisme și organizaţii de cercetare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare.
Totodată, la solicitarea principalelor asociații de crescători de animale, pentru a beneficia de plățile pe suprafață, pentru cca. 1 milion ha de pajiști concesionate de la autoritățile locale, se reîncadrează în categoria potențialilor beneficiari ai plăților, asociațiile crescătorilor de animale, deoarece, conform prevederilor actuale ale OUG nr. 3/2015, cu modificările și completările ulterioare, acestea nu mai puteau depune cererea unică de plată și, implicit, nu mai beneficiau de plățile pe suprafață.
În perioada 2015-2020 România beneficiază de circa 10,85 miliarde de euro în cadrul Pilonului I al Politicii Agricole Comune.