Compania are în plan remodelarea magazinelor din divizia de retail, deschiderea unor magazine complet noi, precum și înființarea unui nou brand, marcă proprie. Originile MCA COMERCIAL, unul dintre retailerii principali de pe piața din Râmnicu Sărat, pornesc din anul 1993, când proprietarul companiei, împreună cu un coleg de facultate, a inițiat prin căminele studențești și prin magazinele din București o minirețea de distribuție. În câțiva ani, și-au extins vânzările en gros și în „provincie”, fiecare la el acasă, în orașul natal. Pentru că activitatea firmei cu cei doi parteneri la distanță era mai greu de gestionat, s-a luat decizia de a se despărți, MCA rămânând la Râmnicu Sărat.
„A fi engrosist în Râmnicu Sărat în anii 90 nu era chiar ușor, așa că fondatorul MCA s-a asociat cu un concurent și au pus casele părinților garanție pentru un credit la bancă, reunindu-și forțele în aceeași firmă MCA. Pe lângă depozitul en gros, în 1997 a apărut timid și primul magazin, pe o suprafață de 15 mp, cu program nonstop. Beneficiind de această experiență de pionierat, în anul următor cei doi parteneri de afaceri și-au deschis și la țară un magazin, la fel de mare, de 20 mp”, ne-a declarat Dna. Maria Cruceru, General Manager MCA Comercial.
Primul magazin MCA a apărut în 1997, având o suprafață de doar 15 mp
În anul 2000, fondatorul MCA-ului din 1993 a decis, împreună cu soția sa, care absolvise studii de comerț, despărțirea MCA-ului în două, cele 2 magazine rămânând în posesia soților Cruceru, iar depozitul en-gros urmând să treacă în posesia partenerului de afaceri.
Anul următor au fost realizate investiții în prima reamenajare a primului magazin din actuala rețea, ajungând la o suprafață dublă – 30 mp. Ulterior, aproape în fiecare an, MCA a reamenajat acest magazin, ajungând azi la suprafața de 350 mp. În același an, 2001, a fost realizată o altă investiție importantă, reprezentată de achiziția unei case cu mult teren, în Oreavu, la 5 km de Râmnicu Sărat, unde a fost construit un nou magazin de 80 mp, înlocuit azi de un magazin modern de 200 mp.
Bazele unei rețele puternice de distribuție
Primul depozit a fost construit în câțiva ani (550 mp din care 300 mp spații frigorifice), astfel încât au fost create toate condițiile pentru o puternică rețea de distribuție, încă din anul 2006. În 2002 a apărut al treilea magazin de vânzare en-gros de înghețată, într-un centru comercial din Focșani. Următoarele până la 10 magazine au apărut natural, aproape unul pe an, având acum 6 în Rm. Sărat, 3 în județul Buzău în localitățile Oreavu, Râmnicelu și Smeeni, iar unul în Focșani. Din acestea, 4 sunt supermarketuri, unul cash & carry și 5 minimarketuri.
În prezent, MCA COMERCIAL este structurată în 3 divizii: Divizia de retail, cu cele 10 magazine, care contribuie cu mai mult de 50% la cifra de afaceri a companiei, Divizia de distribuție către aproximativ 1.000 de clienți, door to door (mai mult de 30% din cifra de afaceri) și Divizia recent înființată de produse importate, cu viziune de vânzare a lor în toată țara, la care se adaugă și Distribuție în spitale, grădinițe, case de copii, cămine de bătrâni, închisori, care contribuie la realizarea ultimelor 20 de procente.
Rețeaua MCA COMERCIAL
Rețeaua MCA COMERCIAL are 10 puncte de vânzare, cuprinzând mai multe forme de comerț: 6 puncte de desfacere în Râmnicu Sărat (2 supermarketuri, 3 minimarketuri și un cash & carry), în satele limitrofe din județul Buzău – 2 supermarketuri în Smeeni și Oreavu, un minimarket în Râmnicelu, precum și un stand într-un centru comercial – Onasis din Focșani.
În cele 10 magazine ale rețelei MCA COMERCIAL predomină produsele alimentare. Compania este distribuitor unic, în canalul de comerț tradițional din cele două județe în care activează, Vrancea și Buzău, pentru un portofoliu de peste 800 de produse, ceea ce înseamnă că poate oferi cele mai atractive prețuri la o gamă largă de lactate, congelate, preparate din carne, alimente de bază sau dulciuri.
MCA deține și o marcă proprie omologată, Alesa, sub eticheta căreia sunt importate diverse produse: măsline, ulei de măsline, diverse legume și fructe conservate.
MCA deține și o marcă proprie omologată, Alesa, sub eticheta căreia sunt importate diverse produse
Mai nou, sub brandul propriu se vând și produse românești, preparate din carne si produse congelate de pasăre, cu planuri de extindere a gamei. În cele 3 magazine din rural se vând și produse specifice – menaj, unelte industriale sau agricole. MCA COMERCIAL are listate peste 9.000 SKU în supermarketul principal, care este și nonstop, în timp ce în cel mai mic magazin are 2.000 SKU. Pe partea de distribuție, compania se bazează pe aproximativ 1.200 SKU.
Investițiile realizate
Noul depozit logistic central al companiei deține certificările ISO 9001, HCCP 22000 și STAMPILA OVALĂ și are o suprafață de 3.200 mp, din care 1.200 depozitare în spații frigorifice de congelare și refrigerare, fiind realizat printr-o investiție cuantificată la 1.500.000 de euro. Investiții, în acești ultimi ani, s-au făcut și în mărirea parcului auto necesar dezvoltării diviziilor de distribuție, care s-au extins în mai multe județe, având azi un parc de 40 de autovehicule.
„În fiecare an ne reînnoim parcul, accesând programul Rabla. În acest an deja vom trece la mașini electrice, începutul făcându-l cu 6 autoturisme care vor ajunge la noi abia în toamnă. Ca în fiecare an, vom achiziționa și câteva autoutilitare, probabil două anul acesta, dacă nu apar cele electrice”, mai precizează Dna. Cruceru.
În ceea ce privește planul pentru viitorul apropiat, MCA este de principiul că modernizarea locațiilor vechi merge mână în mână cu extinderea în zonele limitrofe orașului Râmnicu Sărat. În acest sens, compania va continua remodelarea magazinelor din divizia de retail, până la acest moment realizând îmbunătățiri atât la nivel de imagine exterioară, cât și înlocuirea echipamentelor în doar câteva locații.
MCA este de principiul că modernizarea locațiilor vechi merge mână în mână cu extinderea în zonele limitrofe orașului Râmnicu Sărat
Pe lista investițiilor se află însă și deschiderea unor magazine complet noi, precum și înființarea unui nou brand, marcă proprie.
Businessul integrat, atuul MCA Comercial în fața retailerilor internaționali
Modul în care a fost dezvoltat businessul MCA Comercial asigură în acest moment poate cel mai important avantaj în fața expansiunii agresive a retailerilor internaționali. Deși în Râmnicu Sărat există 7 locații operate de nume internaționale, MCA Comercial nu și-a redus vânzările. La nivel de sortimentație, flexibilitatea de care dă dovada în listarea produselor și faptul că se aprovizionează și de la producători locali, toate cântăresc considerabil în competiția cu marii retaileri.
„Alt avantaj pe care îl avem pe zona de retail este că, din județele unde facem distribuție cu autovehiculele proprii, mașinile nu se întorc niciodată goale. Pe de o parte asigurăm rețeaua noastră de distribuție, pe cealaltă parte realizăm și aprovizionarea magazinelor proprii. Cât despre categoria produselor proaspete, încercăm să acoperim cât mai mult posibil cu fructe și legume din aria noastră de acoperire. Avem posibilitatea să stocăm cantități mai mari de produse, cum ar fi cartofi, mere, sau usturoi românesc, stocurile pentru ele ajungându-ne timp de 2-4 luni, în spațiile eliberate ale fostului depozit”, explică Managerul General.
Conform reprezentanților MCA, atât timp cât comerciantul tradițional rămâne ancorat în zona lui și la nevoile specifice zonei și ale clienților, locul său nu va fi luat de o rețea internațională
Chiar dacă la nivel de cotă de piață comerțul tradițional pierde teren, nu înseamnă că nu există potențial de creștere. Din punctul de vedere al reprezentanților MCA, rețeta succesului ține de strategia de management și de faptul că modul în care se face comerț în prezent trebuie abordat diferit față de acum 30 de ani.
Perspective pentru viitor
Începând cu 2020, MCA COMERCIAL a început să creeze aceeași imagine pentru toate locațiile din rețea și să le remodeleze pe cele vechi. Probleme au început să apară în noiembrie 2020, după restricționarea circulației pe timp de noapte și închiderea magazinelor la ora 21.00, situație care a impus o recalibrare a numărului de angajați, diminuându-se și programul de lucru și, implicit, vânzările. Cu toate astea, compania nu a apelat deloc la reduceri de personal.
Pandemia a obligat MCA COMERCIAL să își întoarcă atenția spre divizia de retail
În momentul acesta, MCA COMERCIAL are un număr de 150 de angajați care beneficiază de tichete de masă, tichete și sacoșe cu alimente cadou cu ocazia diverselor sărbători – Paște, Crăciun, ziua femeii, ziua copilului, ziua de naștere – teambuilding-uri cel puțin o dată pe an, diverse asigurări, mai ales medicale, cursuri de specializare etc.
În ceea ce privește indicatorii financiari, la începutul anului 2020 compania bugetase o creștere generală a organizației cu 15%, însă, în condițiile pandemiei, a realizat doar 10% creștere, cu scădere mare în ultimele două luni ale anului, imediat după impunerea restricțiilor de circulație.
Pentru 2021, MCA estimează o creștere cu 10%, în cea mai mare parte creșterea venind din cele două rețele de distribuție în expansiune și din mărirea portofoliului de consumuri colective – spitale, case de copii, cămine de bătrâni și închisori.
Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/paco-supermarkets-lanseaza-un-nou-serviciu-delivero/