Medicamente Republica Moldova

România, alături de Republica Moldova. Ce decizie a luat Ministerul Sănătății?

16.03.2020

Medicamente Republica Moldova. Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Sănătății au anunțat că autoritățile române vor da curs solicitării adresate pe canale diplomatice de către Republica Moldova privind autorizarea livrării unor medicamente care pot fi cumpărate din România pentru asigurarea cu necesarul medicamentos a instituțiilor medico-sanitare publice din Republica Moldova, în contextul sistării exportului de medicamente din țara noastră, după instituirea codului roșu de risc de infecție cu noul coronavirus.

Cum este posibilă această măsură?

Măsura este posibilă deoarece Ordinul Ministrului Sănătății 428/2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale şi materialele sanitare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu SARS-COV-2, a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar, precum şi a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed) permite exceptarea livrării în afara teritoriului României a medicamentelor fabricate de producătorii din țară destinate altor piețe din afara teritoriului României, precum și a medicamentelor care tranzitează teritoriul României fiind destinate altor piețe.

Medicamente Republica Moldova. Sprijin pentru cetățenii moldoveni

Prin această măsură decisă de autoritățile române, România urmărește, de o manieră prioritară, să acorde sprijin direct cetățenilor Republicii Moldova.

România este alături de Republica Moldova

”România a fost și este mereu alături de cetățenii Republicii Moldova, acordând ajutor de fiecare dată, la nevoie, în spiritul relației speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, și fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, conform Ministerului Sănătății.

Citește și Măsuri coronavirus. Recomandări pentru populație din partea Departamentului pentru Situații de Urgență

 

 

 

Citiți și despre: