Medicii de familie resping distribuirea cardurilor de sănătate rămăse la nivelul caselor de asigurări. Astfel, într-un comunicat de presă, Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au anunțat că nu acceptă să se implice în distribuția cardurilor de sănătate rămase nedistribuite la nivelul caselor de asigurări județene și nici în acțiunile de distribuire ulterioare.
Medicii de familie afirmă că distribuirea cardului trebuie să fie finalizată de către CNAS, deoarece acesta este proiectul Casei, nu al medicilor de familie și reprezintă un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitent (CNAS).
”Cardul de asigurat trebuie să fie distribuit de asigurător către asigurat, el constituind o legătură directă între aceștia, care nu poate include terți. În acest sens reiterăm necesitatea existenței unui contract între asigurat și asigurător, contract care să conțină obligațiile și drepturile fiecărei părți contractuale”, au precizat cele două asociații.
În plus, distribuirea cardului de sănătate nu este activitate medicală și nu este în concordanță cu curriculumul de pregătire în medicina familiei.
”Considerăm, de asemenea că, atâta vreme cât cardul preia toate disfuncționalitățile SIUI, el nu poate fi utilizat ca și dovadă a calității de asigurat ci are doar rolul de a valida consultaţiile, internările, eliberarea de medicamente compensate şi toate serviciile medicale şi farmaceutice din întregul sistem medical care are contract cu CNAS: cabinete medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, laboratoare, explorări imagistice, spitale, farmacii, etc”, conform medicilor de familie.
Datele medicale ale pacienţilor se vor afla în curând în dosarul electronic de sănătate, iar din acest motiv medicii de familie consideră că inscripţionarea cardurilor este o activitate birocratică şi inutilă.
”Nu vom înlocui consultaţiile cu inscripţionarea cardului, aşa cum am precizat de nenumărate ori, nu vom accepta sarcini birocratice suplimentare, în defavoarea actului medical. În concluzie, respingem ferm această nouă inițiativă a CNAS de a împovăra medicii de familie cu activități administrative (distribuirea cardurilor) în detrimentul consultațiilor medicale”, au afirmat SNMF și FNPMF.