Mediul de business în 2020. Anul care tocmai a început va fi, pentru multe dintre firmele din țara noastră, un an în care reorganizarea business-ului se va afla în prim-plan. Așadar, în contextul provocărilor din mediul economic, de la creșterea costurilor operaționale la criza forței de muncă, multe companii își vor reconfigura afacerile, cu focus pe eficientizarea activității și evitarea blocajului financiar, estimează analiștii de la Sierra Quadrant.
După ce, în 2019, mediul de afaceri românesc a trecut printr-o adevărată curățenie generală, anticipată de Sierra Quadrant, peste 126.000 de firme fiind radiate sau dizolvate, cu 30% mai multe decât în anul precedent, în acest an cuvântul de ordine va fi reorganizarea business-ului.
Mediul de business în 2020. Un an de cotitură
,,Noul an va însemna, pentru multe dintre firmele românești, mai ales cele din sectorul IMM-urilor, un an de cotitură în care vor trebui să ia decizii strategice, absolut necesare. Creșterea costurilor operaționale, inclusiv în segmentul resurselor umane, dificultățile din zona de cash-flow și extinderea blocajului financiar vor determina o scădere a apetitului pentru investiții în multe sectoare ale economiei, o accentuare a procesului de dezintermediere, iar acest fenomen se va traduce printr-un amplu proces de reorganizare a business-urilor în multe parte dintre sectoarele economiei, de la comerț la industria prelucrătoare, agricultură, transporturi și construcții’’, estimează analiștii Sierra Quadrant.
Mediul de business în 2020. Investiții
Scăderea apetitului pentru investiții este relevat și de statisticile ONRC. Acestea arată că, în primele 11 luni din 2019, pe ansamblu, numărul firmelor & PFA nou înființate a stagnat la nivelul din anul precedent, la 125.433 (-0,02%).
Reducerea numărului de societăți pe acțiuni
De remarcat este și reducerea numărului societăților pe acțiuni (SA) nou înființate și reorientarea business-ului către SRL și PFA, acolo unde numărul noilor entități a crescut cu aproape 3000 de entități.
Per total total, la finele lunii noiembrie 2019 (ultima lună pentru care există date finale la ONRC), în economia românească activau 1.362.483 profesioniști, cu 3,59% mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut.
,,Chiar dacă, pe ansamblu, numărul firmelor și al PFA-urilor active din punct de vedere juridic a crescut în 2019, ritmul de creștere este sub cel din 2018 (4,88%), un indicator care arată că există zone în care problemele s-au accentuat. Datele finale pe 2019 vor indica, cel mai probabil, o accentuare a acestui fenomen’’, arată analiza Sierra Quadrant.
Mediul de business în 2020. Un an extrem de complicat
2020 se anunță a fi un an extrem de complicat din punct de vedere macro-economic. Vom avea evoluții impredictibile în zona:
- cursului valutar
- inflației
- costurilor de finanțare
- cererii de mărfuri și servicii, mai ales la export
În acest context, pentru mulți investitori va fi o adevărată provocare să își creioneze un plan de business coerent și fezabil.
Mediul de business în 2020. Consolidarea afacerilor
Consolidarea afacerilor, privită din prisma asigurării resurselor financiare, a lichidității, se va afla în prim-plan, însoțită, cel mai probabil, de o temperare a investițiilor, în condițiile în care, în multe domenii, de la agricultură la industria prelucrătoare, există deja semnale de încetinire.
,,2020 este un an cu un puternic accent electoral care se suprapune pe o situație economică instabilă, accentuată de dezechilibrele macro-economice. O combinație care trebuie să determine mediul de afaceri să își previzioneze mai atent business-ul’’, afirmă Ovidiu Neacșu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.
Mediul de business în 2020. Eficientizare
Conform estimărilor Sierra Quadrant, multe dintre companii își vor reconfigura afacerile în acest an, cu focus pe eficientizarea proceselor.
,,Accentuarea blocajului financiar și creșterea costurilor operaționale generate de inflație, de forța de muncă și utilități, vor determina investitorii să își ia măsuri de precauție, de la reducerea și eficientizarea paletei de produse și servicii, la diminuarea creditului furnizor și externalizarea unor servicii, în special din zona de suport. În plus, criza forței de muncă va determina un avans semnificativ al automatizării proceselor’’, estimează Ovidiu Neacșu.
Riscul investițional
Din punct de vedere al riscului investițional, în prim-plan se vor afla afacerile din comerț. Aici și în 2019, au fost cele mai multe probleme:
- 28.114 firme de profil au fost radiate
- 3954 de companii și-au suspendat activitatea
- 1800 au intrat în insolvență
Dincolo de comerț, procesul de reorganizare a business-urilor va fi prezent și în alte sectoare economice:
- industria prelucrătoare
- agricultură
- transporturi
- construcții
În aceste domenii există deja semnale că dinamica business-ului s-a temperat.
,,Agricultura, de exemplu, nu a mai înregistrat în 2019 rezultatele scontate, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și a scăderii cererii la export, iar perspectivele din 2020 tind spre o situație similară. În sectorul de prelucrare, asistăm deja o temperare semnificativă în ultimele luni, iar în construcții, în absența unei implicări active a statului, în special în zona ,,Prima Casă’’, planurile multor dezvoltatori au fost date peste cap’’, arată analiza.
Mediul de business în 2020. Primele semnale de însănătoșire a mediului de afaceri
2020 pornește la drum cu un mediu economic ceva mai închegat decât în anul precedent. Dacă în anii trecuți, Registrul Comerțului raporta recorduri negative pe bandă rulantă, în 2019 am asistat și la primele semnale pozitive, de însănătoșire a mediului de afaceri.
Relevantă este scăderea cu 24,44% a numărului societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă (5830). La aceasta se adaugă și reducerea cu 22% a numărului firmelor și PFA-urilor care şi-au suspendat activitatea (12.842). Și numărul celor dizolvate a scăzut în același interval, cu 2,80%, la 31.217.
Potrivit experților Sierra Quadrant, această perspectivă pozitivă trebuie privită însă doar din punct de vedere statistic.
În condițiile în care peste 90% dintre firme sunt insuficient capitalizate, multe dintre ele neavând niciun fel de buffer financiar în caz de criză, economia reală continuă să se confrunte cu multiple provocări.
Intrarea în insolvență a unei firme, de exemplu, poate genera situații de risc pe întregul lanț economic.
Mediul de business în 2020. Probleme de gestiune
,,Problemele de gestiune a business-ului persistă la scară largă în economie. În ultimii ani am oferit consultanță pentru multe companii aflate în dificultate. În multe dintre cazuri, au fost investitori care și-au supraestimat veniturile, relațiile cu partenerii, care au avut așteptări mult prea optimiste în privința performanței business-ului, bazate prea puțin pe date financiare. Este nevoie de expertiză, de strategii de risc care să țină cont de realitățile din economie’’, afirmă Ovidiu Neacșu.
Citește și Economia mondială 2020: Ritmul de creștere va fi modest