Slide

Stiri: Finanțe

Metropolitan Life vine cu o asigurare de sănătate destinată copiilor

23.01.2014

Metropolitan Life a creat prima asigurare de sănătate din România dedicată special copiilor, Dr. KID, produsul oferind celor mici protecție 24 de ore din 24, în cazul diagnosticării cu o boală gravă, în eventualitatea unui accident, dar și alte beneficii importante pentru sănătatea lor.

„Am creat Dr. KID pentru a susține rolul părinților de a-și crește copiii, protejându-le sănătatea și de a le oferi educație. Am ținut cont de preocuparea tot mai mare a părinților pentru protecția copiilor, dar și de statisticile care arată nivelul crescut al îmbolnăvirii cu o afecțiune gravă și al accidentelor la copii.Obligația noastră morală ca părinți este să fim pregătiți pentru situațiile neprevăzute din viața copiilor noștri, având soluția potrivită în momentele dificile. Cu Dr. KID, Metropolitan Life oferă părinților această soluție, atât prin beneficiile unice, cât și prin experiența locală și globală în administrarea riscurilor”, a declarat Theodor Alexandrescu, CEO Metropolitan Life.

Noua asigurarea poate fi încheiată fără să fie necesară o evaluare medicală a copilului sau părintelui, în prealabil, fiind disponibilă în patru pachete de beneficii, în funcție de nivelul de protecție ales.

În plus, compania a anunțat că va lansa și platforma online Părinți în control – www.parintiincontrol.ro. Platforma este un spațiu virtual în care părinții pot obține sfaturi utile și îndrumare în legătură cu cele mai frecvent întâlnite probleme ale copiior.

Metropolitan Life mai deține în portofoliu încă două produse pentru copii, Junior Extra și Junior Invest.

Anul trecut, aceste două produse au avut o creștere semnificativă, numărul polițelor încheiate dublându-se comparativ cu nivelul din 2012.

„Estimăm ca la finalul anului 2014, vom avea o creștere de 20% în ceea ce privește volumul asigurărilor dedicate copiilor”, a mai spus Theodor Alexandrescu.