METROREX, o companie cu o viziune progresivă

01.11.2020

Compania a finalizat implementarea noii soluții de plată cu cardul contactless la toate aparatele de taxare din cele 63 de stații de metrou. METROREX este o companie aflată într-un proces continuu de modernizare, cu o viziune progresivă în ceea ce privește dezvoltarea continuă a actualei infrastructuri de metrou, care reprezintă de fapt unul dintre obiectivele principale stabilite la nivel de strategie.

Recent, METROREX a definitivat o serie de proiecte foarte importante pentru transportul public subteran și cu un impact pozitiv asupra utilizatorilor acestuia. Unul dintre aceste proiecte este reprezentat de cel al Magistralei 5 de metrou: Secțiunea Eroilor – Râul Doamnei, inclusiv Valea Ialomiței. Noua magistrală de metrou reprezintă un pilon important al infrastructurii transportului public.

Un alt proiect important încheiat cu succes în acest an este reprezentat de proiectul major „Magistrala 4. Racordul 2. Secţiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Străuleşti”.

Tot în acest an, începând cu luna martie, împreună cu Banca Comercială Română, compania METROREX a finalizat implementarea noii soluții de plată cu cardul contactless la toate aparatele de taxare din cele 63 de stații de metrou.

Începând cu luna martie METROREX a finalizat implementarea noii soluții de plată cu cardul contactless la toate aparatele de taxare din cele 63 de stații de metrou

Sistemul ultra-modern, dezvoltat de Metrorex cu suportul tehnic al BCR, este integrat la nivelul fiecărei porți de acces. Modul de utilizare este extrem de simplu: călătorii trebuie să apropie de semnul contactless existent la nivelul porții de acces orice card bancar sau dispozitiv electronic contactless de tip Mastercard sau VISA (card fizic, telefon sau ceas inteligent), indiferent de banca emitentă, după care vor primi mesajul de „Acces liber”. Costul unei călătorii rămâne același, 2,5 lei, și nu există comisioane bancare. Prin extinderea noului sistem de plată contactless, Bucureștiul este poziționat pe harta puținelor orașe din Europa care oferă astfel de facilități moderne de acces la metrou.

Magistrala 5 – Primul mare proiect de anvergură de după 1990

„Magistrala 5 de metrou, Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor, este primul mare proiect de anvergură de după anii ‘90. O provocare pentru Metrorex, noua magistrală de metrou este extrem de ofertantă pentru utilizatorii săi, mai cu seamă pentru locuitorii din zona Cartierului Drumul Taberei. Amplasată în sud-vestul capitalei, Magistrala 5 de metrou asigură o legătură rapidă cu centrul orașului. Capacitatea proiectată pentru transportul călătorilor pe noua magistrală de metrou este de 50.000 călători/oră/sens”, ne-a declarat Dl. Ing. Gabriel Mocanu, Director General Metrorex.

Cele 10 stații și depoul de la Valea Ialomiței au fost construite la standarde europene, cu dotări și tehnologii avansate ce facilitează accesul în spațiile metroului, asigurând un transport eficace și confortabil pentru călători.

Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv stația și depoul Valea Ialomiței este finanțată din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007-2013, POIM 2014-2020 (85%) și de la bugetul de stat (15%)

Un alt aspect important de remarcat este acela că parcurgerea distanței de la punctele terminus ale Magistralei 5 de metrou,  Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor, este considerabil redusă în comparație cu traficul terestru și are efecte benefice asupra mediului înconjurător. Valoarea proiectului, aprobat prin H.G. nr. 374/2019, este de cca. 3,2 miliarde de lei. Valoarea eligibilă a proiectului este de cca. 2,3 miliarde de lei, din care contribuția Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune (în cuantum de 85% din valoarea eligibilă a proiectului) este de cca. 2 miliarde de lei.

Condițiile de transport oferite călătorilor în 2020

În prezent, METROREX se află în proces de pregătire a contractului de achiziție pentru 13 trenuri noi destinate Magistralei 5. Conform caietului de sarcini, primul tren este prevăzut a fi livrat în 24 de luni de la semnarea contractului. Începând cu data de 15.07.2020, s-a pus în funcțiune „Sistemul de siguranță și automatizare a traficului” pe „Magistrala 4. Racordul 2. Secţiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Străuleşti”. De asemenea, numărul de trenuri în parcurs a crescut de la 4 la 6 trenuri. Proiectul extinde Magistrala 4 de metrou în zona de nord-vest a Bucureștiului cu încă două stații, Laminorului și Străulești, cu tuneluri şi galeriile de legătură aferente.

În momentul de față, Metrorex, împreună cu Primăria Sectorului 4, realizează un proiect de extindere a Magistralei 2 în zona de sud, prin construirea unei noi stații de metrou, situată la nivel suprateran, proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile.

Pentru perioada următoare, METROREX are în plan desfășurarea mai multor proiecte de investiții

„METROREX are în plan desfășurarea mai multor proiecte de investiții, precum extinderea rețelei de metrou prin construirea Magistralei 6, de la stația 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă; extinderea Magistralei 4 de metrou în zona de sud, de la Gara de Nord la Gara Progresul, inclusiv achiziția de trenuri pentru aceasta; continuarea Magistralei 5 de metrou pe secțiunea Eroilor – Piața Iancului și înnoirea parcului de trenuri existent prin achiziția a 13 trenuri noi.  Se urmărește posibilitatea extinderii achiziției cu încă 17 trenuri, ulterior urmând a fi demarată achiziția a încă 50 de trenuri pentru Magistralele 1, 2, 3, 4”, continua Dl. Mocanu.

Totodată, se are în vedere extinderea modernizării sistemului de control acces pentru încă 10 stații de metrou aferente tronsonului Gara de Nord 2 – Parc Bazilescu și Nicolae Grigorescu – Anghel Saligny; realizarea de noi accesuri pentru anumite stații care se află deja în funcțiune și care la acest moment beneficiază doar de un singur acces; realizarea de pasaje noi de corespondență și modernizarea căii de rulare pe Magistrala 2 și a sistemului de automatizare a traficului.

Siguranța sanitară a publicului călător

Măsurile stabilite și implementate pentru siguranța sanitară a publicului călător care utilizează serviciile Metrorex vizează trenurile de metrou, care sunt dezinfectate prin intermediul unei proceduri industriale, denumită nebulizare 3D, și servicii de curățenie în stațiile de metrou de pe cele 5 magistrale cu firme autorizate. În plus, aparatele de taxare, lifturile, scările rulante și automatele de vândut cartele sunt dezinfectate cu substanțe biocide, iar punctele de lucru ale personalului care intră în contact cu bancnotele au fost dotate cu dispenser cu gel antibacterian.

METROREX S.A. asigură redistribuirea personalului de pază existent în stațiile cu trafic intens de călători prin repartizarea personalului de pază mobil din stațiile cu grad de încărcare mai mic

Totodată, publicul călător este îndrumat să achiziționeze titlurile de călătorie de la automatele de vândut cartele sau să folosească soluția nou implementată de Metrorex și anume plata cu cardul bancar, direct la porțile de acces.

Poliția Metrou realizează acțiuni de patrulare în cele 10 stații cu trafic intens de călători. În cele 63 de stații de metrou acționează zilnic 320 de agenți de pază în trenurile de metrou și stații, fiind constituite inclusiv 10 patrule mobile. De asemenea, se acționează zilnic, în schimburi, cu 56 de agenți de poliție, 24 de echipe mixte poliție/jandarmi, cu 4 echipe în ținută civilă.

Aniversarea metroului bucureștean

„Aniversarea anuală a zilei în care a fost pus în funcțiune primul tronson de metrou are o semnificație deosebită pentru toți angajații Metrorex. În acest an însă, traversăm o perioadă diferită față de ceea ce am trăit până acum și dificilă pentru întreaga populație. Pentru că respectăm măsurile impuse de autorități cu privire la prevenția împotriva infectării cu Coronavirus și, mai ales, din grijă pentru siguranța publicului călător, anul acesta nu vom organiza un eveniment public cu participare de persoane. Suntem convinși că ziua de 19 noiembrie este în inima iubitorilor metroului și o vom celebra în mediul online, pe pagina de facebook oficială și pe site-ul Metrorex”, adaugă Directorul General.

În momentul de față, Metrorex are un număr de 5.535 de angajați, a căror siguranță este prioritară, alături de cea a publicului călător

Toate măsurile implementate în această perioadă, plecând de la informarea publicului călător în stațiile de metrou și până la activitatea societății pe rețelele de socializare și site-ul oficial, au drept scop conștientizarea de către utilizatorii transportului public subteran și nu numai a pericolului de infectare cu Coronavirus și modalitățile prin care se pot proteja.

Evoluția financiară a METROREX și estimările pentru 2020

În anul 2020, subvenția/compensația pentru transport călători cu metroul aprobată reprezintă cca. 61% din necesarul fundamentat, motiv pentru care Metrorex a făcut demersuri ca la următoarea rectificare bugetară să fie alocate sumele necesare asigurării serviciului public de transport călători cu metroul, ținând seama și de punerea în funcțiune a Magistralei 5 de metrou începând cu data de 15.09.2020.

METROREX își exprimă în continuare convingerea în faptul că proiectele majore de investiții reprezintă viitorul și că este necesar să ne adaptăm în continuu într-o eră a tehnologiei

„Transportul a reprezentat dintotdeauna o latură a activităţii economice a societăţii omeneşti, organizată în scopul învingerii distanţelor. Astfel, Metrorex, ca societate ce administrează singura rețea de transport public subteran din România, continuă să vină în ajutorul cetățenilor prin dezvoltarea unui mijloc de transport în comun care să se plieze tuturor nevoilor populației, respectând în același timp cele mai înalte standarde de confort și siguranță pentru publicul călător”, a declarat, în încheiere, Dl. Ing. Gabriel Mocanu, Director General Metrorex.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/metrorex-patru-decenii-de-activitate-sustinuta-in-sprijinul-bucurestenilor/

Citiți și despre:

  • Surse de energie regenerabilăSurse de energie regenerabilă Care sunt principalele surse de energie regenerabilă şi cum funcţionează ele? Surse de energie regenerabilă: Energia verde rămâne şi în 2018 una dintre cele mai dezbătute. La nivel european, în anul 2030, 32% […]
  • Metrorex transportă zilnic peste 600.000 de călătoriMetrorex transportă zilnic peste 600.000 de călători Procesul de modernizare și dezvoltare a rețelei de transport cu metroul continuă. Anul 2017 a fost pentru Metrorex un an plin de acţiuni şi evenimente, astfel, conform strategiei de dezvoltare şi modernizare […]
  • CHEP – soluții de optimizare financiară pentru Supply ChainCHEP – soluții de optimizare financiară pentru Supply Chain Logistica circulară le aduce producătorilor stabilitate financiară în recesiunea post COVID-19. Soluțiile CHEP bazate pe închirierea echipamentelor de transport reutilizabile au limitat efectele crizei în […]
  • Cât de importantă este siguranța logistică pentru companii?Cât de importantă este siguranța logistică pentru companii? Siguranța și sănătatea în muncă nu trebuie să se limiteze doar la proceduri. În ultimii ani, domeniul logistic din România a avut o dezvoltare impresionantă. În această perioadă s-au dat în folosintă multe […]
  • Trans SESE investește în extinderea floteiTrans SESE investește în extinderea flotei Compania are în plan suplimentarea cu încă 32 de camioane Volvo și astfel, să ajungă la o flotă de 157 de camioane. Grupul SESE, aflat într-un permanent proces de creștere și dezvoltare, are în România, în […]