Micile Antreprenoare campanie Metro

Metro lansează campania Micile Anteprenoare

08.03.2019

METRO Cash & Carry România lansează campania Micile Anteprenoare. Este vorba de o campanie de încurajare a antreprenoriatului feminin, și oferă, în parteneriat cu BCR, 1.500 de euro fetițelor născute pe 8 martie 2019, în București.

Micile Antreprenoare campanie Metro. Studiu privind antreprenoriatul feminin

Potrivit studiului realizat de METRO în România, 64% dintre femei își doresc să-și deschidă propria afacere. Cu toate acestea numai 6% au încredere că pot pune în practică această idee.

Problemele care stau la baza acestei neîncrederi sunt de ordin financiar. Un sfert (25%) dintre femeile care au participat la cercetare și dețin o afacere au întâmpinat dificultăți în deschiderea afacerii. Acestea au afirmat că strângerea fondurilor necesare și lipsa unui sprijin financiar au reprezentat cele mai dificile etape ale demarării afacerii lor.

Din acest motiv, METRO România și BCR vin în întâmpinarea acestor dificultăți și încurajează antreprenoriatul feminin, prin intermediul inițiativei Micile Antreprenoare.

Micile Antreprenoare campanie Metro. 1.500 de euro pentru fiecare fetiță născută pe 8 Martie

Fiecare fetiță născută în maternitățile din București de Ziua Internațională a Femeii, va primi suma de 1.500 euro, sub forma unui cec cadou.

„Cu aceeași dorință de a ajuta antreprenorii români, pe care o cunoașteți deja de la Ziua Afacerii Tale, am lansat astăzi, pe 8 martie, campania Micile Antreprenoare. De această dată, încurajăm și antreprenoriatul feminin oferind, alături de partenerul nostru BCR, un cadou în valoare de 1.500 euro tuturor fetițelor născute de Ziua Femeii, în maternitățile din București, pentru ca, la majorat, să-și poată îndeplini orice vis”, declară Marina Zara, Head of Marketing and Communications METRO Cash & Carry România.

Banii vor fi depuși într-un cont bancar, pe care fetițele îl vor putea accesa pentru a-și îndeplini orice vis, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Micile Antreprenoare campanie Metro. Sprijin pentru demararea propriei afaceri

Scopul campaniei este de a oferi femeilor un sprijin real în demararea propriei afaceri. Proiectul se derulează în toate maternitățile din capitală.

“Suntem bucuroși că putem contribui la această inițiativă care va consolida peste ani o nouă generație de tinere întreprinzătoare. România are nevoie de oameni cu încredere în ei, iar femeile antreprenoare din țara noastră și-au asumat deja acest rol, de a readuce încrederea că românii pot reuși prin forțe proprii să aibă o viață mai bună”, declară Ionuț Stanimir, Director de Marketing și Comunicare Banca Comercială Română.

Cum funcționează campania Micile Antreprenoare?

Părinții fetițelor născute în maternitățile din Capitală pe data de 8 martie 2019 pot trimite un e-mail la adresa ma@metro.ro, prin care să își exprime dorința de a participa la campanie.

E-mailul trebuie să conțină:

  • copia certificatului de naștere al fetiței
  • formularul de consimțământ primit odată cu nașterea fetiței, completat și semnat

Data limită de înscriere este 8 aprilie 2019.

Citește și Ziua Femeii 2019. De ce sunt discriminate femeile la locul de muncă?

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Metro lansează campania Micile Anteprenoare

  1. Pingback: Declaratia unica 2019 termen depunere | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.